Și jur că nu vă spun povești,
Că n-am spus niciodată,
Dar la calendele grecești
Am întâlnit o fată.

Era cum nu pot să vă spun;
Era dintre acele
Ce-și spală părul cu săpun
Din pulbere de stele.

Era de-un negru natural,
Cârlionțat și lung,
Ca strujitura de metal
Rămasă de la strung.

Îl descurca încet și blând
Cu peria rotundă
Și-am văzut salcia plângând
Când a voit să-l tundă.

Priveam în taină cum venea
Cu el lăsat pe spate
Și, vai de muiculița mea,
Am îndrăgit-o foarte.

Căci o vedeam la orice pas
Prin aer fluturându-l
Și ochii țintă mi-au rămas
Și inima și gândul

Și m-aprindeam de dor nebun,
Acesta-i adevărul,
Când printre ramuri de-alun
Pe tâmple-i lucea părul.

*

Mă perpeleam încet, încet,
Sub zeci de baibarace,
Nici prișnițele cu oțet
Nu prea aveau ce-mi face.


Zăceam visând policolor
Sub clarul cel de lună
La negre vițele-i de păr
Cum ea și le adună

Apoi prin degete subțiri
Le scutură ușor...
Atunci pieream printre simțiri
Și-aș fi dorit să mor.

Visam că-mi intră în salon
Pătrunsă de mister
Și că devin anglo-saxon
Că nu mai sunt frizer,

Că blândă și cu glasul trist
Îmi cere cu suspine:
- „ O, dulșele meu hair stilyst,
Ocupă-ti di mine!

Așazî mâna ta ușoarî
Pi piept, pi gît, pi țîțî,
Ori pi podoaba capilarî
Șe zîci cî ti ațîțî!”

O ascultam și temător,
Pătruns de raze gama,
Cădeam din pod fulgerător
În cada de la mama

Și locul unde-am fost căzut
Era cu apă rece...
Nu mai conta că m-a durut!
Că tot ce doare trece...

Dar parcă înotam prin mâl
Și mlaștini fără număr;
Păream un voievod mazâl
C-un negru șal pe umăr.

Iar zdrențe, hainele kaki -
Curgeau din ele zoaie –
Păream a fi, sau a nu fi,
va duva nicolae.

Dilema asta o tot port
Și stă să mă încline:
Sunt viu cu fața ca de mort
Sau mort trăind în mine?...

- „Nu știu pe ce planetă sunt,
Dar graiul tău, naiadă,
A dat cu mine de pământ -
Mai bine zis de cadă.

Să-ți mângâi părul cârlionț,
De-aproape-ntâi și-ntâi,
Am coborât la tine glonț...
Da’ ce să-ți mai mângâi?

Ziceai ceva de gât, de piept,
De părul ce m-ațâță,
Dar spune-mi lămurit și drept:
Ce este aia țâță?

O fi ceva pe lângă gât,
Pe lângă omușor?
Că eu de țâță știu atât:
Gurguiul la urcior.

- Șe haia mea, ești șugubăț?!
Șe crezi că sînt vreo leli
Sî mă apuc sî ti învăț
Acum di tăte șeli?

Du-ti-n pălăștii, pi șenturî,
Pi lângî vro parcari!
Șe ești copil cu caș la gurî
Sî nu știi șe mî doari?!...

*

Parcă trecea tramvaiul trei
Și huruia pe șine,
Când mă uitam la părul ei
Cerul cădea pe mine,

Iar ea, de-a dracului, fierbea,
Puțin câte puțin,
Cafeaua la privirea mea:
- „Mă, puțî , ești virjin?...

Cînd vin la tini la salon
Cucoani fel de fel
Di șe le tai la tăti bon
Cînd pot plăti altfel?”

Când eu o auzii, de sus,
Că-mi dă așa povață,
Mă tulburai și ca Iisus
Mă primenii la față...

În statul ăsta giurumea,
De hoți și curve plin,
Cine plătește TVA
La minte e virgin!


Iar eu, ca prostu, dam din plin
La orișice tunsoare;
De aia am rămas virgin
Și nu știam ce-o doare.

De aia merg ca un babau
Cu fel și fel de chestii;
Nu ca să iau, ci ca să dau,
Mă plimb ca mâța-n trestii

Pe la ghișee străvezii
Din ziuă până-n sară...
Un anonim plătind simbrii
Celor ce-o freacă, doară!...

- „Am înțeles, deși mai greu,
Cum vine de se leagă,
Deși mi-e fiscul Dumnezeu
Tu mi-ești așa de dragă

Că dacă vii să te-aranjez
La mine, în salon,
Îmi fac din tine noul crez
Și nu mai tai un bon.

O, vino părul tău să-l fac
Brizbizuri și inele
Că ești neliniștea din veac
A visurilor mele.”

- „Una vorbești șî alta spui!
Mî doare undiva
Di dai ori nu dai fiscului
Șeva din partea ta.

Deșî-ți vorbesc emanșipat
Tu nu prișepi de-un leu
Mai bine du-te la frecat
Di țavă prin veșeu.”


-Tu-mi ceri să mă apuc de zor
La lustruit de țavă?
Vrei să mă fac instalator,
Copila mea moldavă?

Da, am să merg la lustruit
De țevi și juribițe;
Am fost frizer, cel mai vestit,
De cocalari și fițe,

Dar am să plec, dacă voiești,
Cu trenul, negreșit,
La Institutul din Ploiești
De-ntors și lustruit.

*

În vremea asta Mădălin,
Un prieten cu lovele,
Ce bea cu damigeana vin
Și asculta manele,

Un fan ce știe repertoriu
Lui Nicolae Guță
Și își marchează teritoriu
Scuipând ca o maimuță,

Cu-n păr vâlvoi, ca de macac,
Ce nu știa nimica,
Se da-n balans pe un hamac
Privind la Maricica.

Și cât de mândră se făcu
În bluza scurtă, șic,
Când Mădălin întrevăzu
Cercelul din buric.

Iar părul negru, abanos,
Îi strălucea pe spate:
- „Di șe te uiți așa di jos?
Cî astăz nu sî poati.”

- „Mă uit și eu!... Ce puii mei?!
Că te expui cam goală!
Ia zi, mai bine, dacă vrei
S-o punem ca la școală?”

- „Dar nu mai știu cum se fășea:
Pin tufe, pin veșeu?...
Îmi amitiși de șineva
De hair-stilistul meu!”

- „Hai lasă-l dracului un pic
Și stai să mă asculți!
Să punem de-o-nvârteală zic,
De una pe bani mulți.

Ce-ar fi să mergi la agățat
Prin Londra, prin Bruxel;
Că ești de top și-ar fi păcat
Să nu profiți nițel.

Ai o privire simțitoare,
Un păr de antracit
Și ești din cap până-n picioare
Ceva desăvârșit.

Cu tine, zău, s-ar face bani!
Am sparge tot pe piață!
Ne-am aranja pe zeci de ani
Întreaga noastră viață.

Ne-am băga osu'-n ea de țară
Și-am tunde-o în Hawai,
N-o să te rog a doua oară!
Ce zici? O punem?...Hai!”

- „Aș merje, zău, cî ești un dulșe,
Dar vreu să știu, așe:
Pin Europa di ne-ăm dușe
Cât esti partea me?

Cî am mai fost șî în trecut,
Cu unu din Vaslui,
Șî parte mea, din și-am făcut,
A fost tăt partea lui.

Cu tini, cred, m-oi înțăleje,
Om fași pi jumate:
Eu voi lucra pi-acolo-n leje
Tu sî mî țîi di spate.

Șî amândoi ne-om fași rost,
Vom fi șinstiți, la fel
Cum doar frizerul meu a fost
Șe nu mai știu di el.

Îmi vini să m-ascund sub văl
Cî mă apucă râsul
Di câti ori pi păr mă spăl
Șî mă gândesc la dânsul.

Stăte înfipt ca un proțap:
Nicopt, nihotîrît;
Mă mângâie ușor pi cap,
Da nu mai jos di gât!...

Prive pierdut ca un colceac
La părul șe lușe,
Un veac dacî-l lasam, un veac,
Ar hi privit așe.


*


Pornii din gară! Cam năvală,
Dar ferm și hotărât;
De luam naveta spațială
Costa cam tot atât.

Din capitală la Ploiești,
În ultimul vagon,
Cândva de-ai să călătorești
C-un tren Hyperyon

Faci cam cinci ore și jumăte,
De ești cumva băftos,
Cam tot atâta cât faci, frate,
Dacă te duci pe jos.

Chiar dacă ești rănit sau ai
Picioarele-n zăvoară,
Tu zbori pe lângă el, când stai;
Când el stă-n gară: zboară!

Un șir de care, tras de boi,
Și tancuri pe șenile,
Treceau, zburând, pe lângă noi.
Din scaun cu rotile

Un veteran făcând din mână
Zbura și el, încât,
Credeam că stăm, de-o săptămână,
Sau că mergem de-atât.

- „De foarfeci și ondulator,
Maestre, vreau să scap!
Vreau să devin instalator
Să frec la țevi în cap.

Și să le ung cu măiestrie
De-a lungul pic cu pic,
Te rog, mă-nvață meserie
Și fă-mă ucenic!

Dar nu mă pune la cu plată
Și lăudat să fii
Că ești Maestrul fără pată
Al multor meserii.

Din capitală-am apărut,
Mânat de un fior;
Nu m-oi întoarce, nici bătut,
Decât instalator!”

- „Din trenul ăla care zboară,
De-i zic Hiperyon,
Ai coborât aici în gară
Lăsând al tău salon?

Păi, măi băiete, pe la noi,
Așa s-a auzit,
Că cine urcă-n el, apoi,
La cap s-a bolânzit.

Dar tu precum am observat
Erai cam dus pe deal,
De mult, cu boii la arat,
Că ai ca ideal

Să lustruiești pe-aici la țevi
Și ții neapărat
Să te primesc printre elevi
Cu bursă de la stat?

Dar statul ăsta e sleit
De-atâta pungășală!
De unde bani de instruit?
De unde bani de școală?

Au supt din el, ca-n balamuc,
Cu dinți de vârcolaci,
Toți filfisonii lui Flaimuc,
Tot felul de buimaci.

Au început cu-al fără gât
Și fără-nțelepciune;
Nu s-a sfârșit! E-un început
În orice zi anume.

În orice zi apar aduși,
De flăcări violet,
Un fel de doctoranzi zuluși
Făcuți pe internet.

Tot felul de canarisiți,
De jeguri, lipitori,
De sclifosiți închipuiți,
Ne sunt conducători.

Îți dau un sfat! Privește afară!
La oameni cum se zbat,
Pentru o pâine, chiar amară,
Prin lume-n lung și-n lat.

Te du-napoi și fii frizer!
Las-o-n noroi de țeavă,
Că viața de pe șantier
Nu-i viață, e otravă!...

*

Și m-am întors, ca la Ploiești,
La mine în salon,
La foarfeci, perii și povești,
Dar nu mai tai vreun bon…

Era o seară de cleștar
Când luna se ridică
Și stă-ntre clar și-ntre neclar
Ca ochiul de pisică

Și peste tot cuprinsu-și pune
Lumina ei de fum;
Visam alt început de lume,
Sau un sfârșit de drum…

Cu ochiul ei privea, la rece,
De sus, autostrada
Pe care Maricica trece
Făcând balcaniada

Sperând să pună, cu folos,
Valută la ciorap
Când mă împinsă Ăl de Jos
S-o caut pe Whatsapp:

- „Băi frezandache, șe prilej!
Șî mai vorbesc cu tini!
Eu sunt cu niști albaneji,
Iar Mădălin e ghini.

Acu mînîncă pi furtun
C-o leacî di vitezî,
Pișoru drept nu-i așe bun,
Dar stângu-i cu protezî.

A prins di ieri șî puțîn glas;
Când doctoru-l consultî
Vorbești rar, deșî pi nas,
Dar vedi când ascutî!

Pi-aiși nu-i ghini sî ti riști,
Cî albaneji-s, darî,
În branșă, profesioniști
Șî bat di ti omoarî.

Da tu și faci? Tăt papă lapti,
Tăt guguștiuc calic?
Dai bir la stat șî-l duși în spati,
Nu lustruiești nimic?”


- „Ei, nu mai este ca-n trecut,
Nu mai tai bon la fete,
Le pun pe scaun și le... tund,
Nu mai gândesc la plete.

Cum o făceam cu părul tău
Când îl priveam ca dus;
Atunci eram cam molălău
Acuma nu mai îs!

Salonu-mi merge pe cai mari,
Iar tunsul e un fleac
De când îi am acționari
Pe Chelu și Bendeac!”