în prea cârpitele buzunare
porți pietrele despre care
n-ai putut să scrii
tăcerile îngroapă cuvintele
precum stânca prăvălită lăstarul
care nu mai prinde popasul
păsărilor călătoare

piatra podului dărâmat
luat de ape dus la vale
a încolțit adânc
lângă o rădăcină de salcâm
despre ale malurilor îmbrățișare
nu spune
doar tu îi cuprinzi liniștea
și o bucată din ea o duci
să fie alături de tine

o singură viață-i peste întreaga lume
câte un fir de praf încolțește din ea
o singură moarte le curprinde pe toate
sub a ei mângâiere
câte o piatră se prăfuiește
doar celei cu aripile întinse
îi pui lângă tălpi o floare
despre ea nimic n-ai să spui