între noi se ridică ziduri de carne. tu-mi spui că aceasta nu mai este de mult o metaforă. îndepărtez primul strat. rămâne o ploaie.

realitatea se zbenguie nefirească printre visele noastre. ne dăm ei cu totul, doar ca să ne lase în pace, dar nimic nu o poate opri din propria-și ironie.

hai să mai sărim o dată gardul. nu va observa nimeni. morga e plină de cei care au rămas aici înfipți cu picioarele în realitatea lor legitimă și orizontală.
hai să ne distrugem numele, să ne luăm de mână și să ne închipuim.

fac prinsoare cu tine că lucrurile inutile se întâmplă și fără noi.

vino să ne răstignim în piața 700. oricum eu voi primi în fiecare zi sentința pe care tu o vei ispăși iubindu-mă.

după amiază cuvintele se înmoaie ca fructele coapte. cuprinde-mi cu palma întreagă miezul. nu am alt secret.