Te văd prin fumul dens al gândurilor tale. Stai pe o bancă într-o gară. Aștepți un tren. Te urmăresc... Plângi. De ce? Nu a venit trenul tău? Ba da. Trenul tău a trecut de multe ori, de atâtea ori pe langă tine, dar tu doar te-ai uitat la el și ai plans. Hai, Cristina, aș vrea să fiu lângă tine, să te urc chiar eu in trenul ăla nenoricit! Dar nu, eu nu pot decât să mă uit prin fereastra ce desparte sferturile inimii tale și să mă rog că ai să părăsești gara amintirilor demult pierdute.
Așa că, prietena mea, aștept, lipită cu obrazul de geamul atât de cald al inimii tale și văd o lacrimă izvorând ușor. Plăng alături de tine și aștept cu o nerăbdare eternă să râzi iar din tot sufletul.