agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-20 | |
Azi te-am sunat. Mi-ai raspuns obosit ca si cand nu ai fi avut chef sa vorbesti cu mine, sa ma auzi. Dar te-am sunat cu un scop, nu sa te plictisesc.
Te-am sunat sa te intreb daca am ramas cumva la tine, caci nu ma mai gasesc. Mi-ai raspuns scurt : Nu. Te-am rugat totusi sa verifici daca nu sunt pe balcon. Am asteptat raspunsul, ascultand pasii tai spre usa. Te-ai intors si mi-ai spus ca nu sunt nici acolo. Am inceput sa ma panichez. Te-am rugat sa ma cauti si in mirosul florilor din vaza mov. Nu eram nici acolo. Cauta-ma in gradina, sub cearceaful cu iz de migdale sau cauta-ma in tramvaiul ce ma aducea zilnic spre bratele tale... ti-am spus plangand. Ai incercat sa ma calmezi, mi-ai spus sa nu disper, desi ma cautasei pana si in picatura de apa ce se scurgea in chiuveta ta. Am plans mult, si tu ma raneai cu acelasi raspuns: "imi pare rau, nu esti nici aici"! Intr-un final mi-ai urlat in receptor :"Te-am gasit! Ai ramas aici, unde ai fost mereu, in ultimul loc necautat,esti in mine, esti in inima mea!" Am vrut sa zambesc, dar din pacate era prea tarziu, renuntasem la ideea de a ma mai gasi, ma pierdusem de mult in lacrimi si suspine iar tu ma pierdusesi cautandu-ma in locuri ce nu-mi mai apartineau. A fost prea tarziu, prea tarziu pentru mine si mult prea tarziu pentru noi...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate