ar fi cazul să te încordezi plugule
ară-mă
am atât de multe parcele încât par a fi sosia mai peticită a cerului
dă-mă pe spate întoarce-mă pe o parte și pe alta șterge-ți fruntea scrâșnește lumina
dar fă-mă să rodesc ceva oricât de mic
să stăpânesc mâine foamea asta cu colți și stomac a soldaților
să-i legăn să mă umplu de rănile lor să îi îndes în mine

dumnezeu aruncă spumă de ras pe cer și-mi rade visele cu stele
cheală desăvârșire

acolo unde cred că ești veștile mele ajung ivorii
suflate prin tubermane