Rătăcesc
în fiecare clipă
Văd
chipuri și umbre
Singurătăți
aduse de locuri goale
Fiecare
plecare fără întoarcere
Aduce
un spațiu gol pe pământ
Și doare
doare aerul,doare gândul
Doare clipa
singurății când am vrea
Atât de mult
să mai furăm un zâmbet drag
O privire pierdută
ce mângâia,ce alina.

Doamne!
de ce atâtea singurătăți?
Adunate
într-un pumn de suflet

Durere,
înghesuită durere fără leac
Muști.
hămesită din carnea fragedă
Și
nu te mai saturi să rozi mădularele
Trupului
sleit de patimi amare

Singurătate
în plină viață
Singurătate
în plină lumină
Singurătate
sub cer senin
Te accept!
lasă-mi doar un răgaz
Să mai pot
încă odată să râd...