trăiesc într-o societate de consum, cu asta nu mă împac

am hotărât să nu mai vorbesc de iubire, gata. iubirea e undeva în cântarea cântărilor, o gazelă
zidurile mele groase o vor ucide

mă gândeam aseară că există lumea
și lumea subterană, în care: soțul-model o vede pe ea/ soția dedicată, la rândul ei, caută consolare în alte brațe, care vor deveni abstracte peste un an. sau doi. e o chestiune de timp
când spunem că vom fi alături la bine și la greu, noi știm ce spunem?
când ne învârtim nebunește în dansul lui Isaia, noi știm ce dansăm?
și pe ce ușă din spate ieșim, dezertând?
am intrat în apă până peste cap, de trei ori am intrat în apa numelui
m-a ținut de mână și mi-a zis: Monica-Nicoleta, El
când îmi privesc viața, văd multă derută și kilometrul 0, în centru

cine mai răsună în tine? mă întreabă robotul Monica
pe cine nu vei goni? îmi zice Nicoleta



arhanghelilor, rând:
merele de aur cum puteau fi dulci și vulnerabile ca pâinea?


o firimitură