acum zece ani soneria telefonului era spaima mea cotidiană
mai ales la orele înserării
când vocea ternă de la celălalt capăt
mă anunța că-i tata în cabină
dacă dimineața mă obișnuisem într-un fel
cu apelurile sale când îmi repeta obsesiv
haide nu vii că s-au copt primele cireșe
iar pepenii vor exploda curând sub roua argintată
orice altă oră a după-amiezii se transforma
în chinuitoare întrebări printre care alergam
cu speranța că mai trece o zi
iar tu încă stai între mușcate
cu mâna streașină la ochi să-mi zărești silueta
apropiindu-se de ulița casei unde până și câinele
se răzvrătea să rupă lanțul ca să-mi iasă în cale

Doamne cât m-am rugat să-ți fie mai ușoare clipele
să poți păși fie și cu ajutorul bastonului
dacă nu așa cum treceai mândră pe sub cerdace albe
de mână cu tinerețea și cu mine
trupul plăpând înrobit de boală mai respira izbânda
prin înaltul ferestrelor mângâiate de floarea de salcâm
mintea cea ageră și deschisă călăuzea călătorul pierdut
în întunericul stăpân prea devreme peste ochii lumii
iar inima tânără dimpreună cu sufletul tău
mai născoceau povestea la gura sobei sub troiene de puf

cât mai înseamnă zece ani
într-o viață fără tine mamă
când adorm cu dorința să te visez
și chiar s-a întâmplat de atâtea ori
ce mult m-a bucurat vestea
că nu te mai doare nimic
alergi iarăși gătită în hainele cele noi
pe care înainte nu puteai să le îmbraci

cât să mai fie zece ani mamă
din marea naștere a sorții ce-mi pune pecete
pe zile și nopți într-un carusel uneori obosit
alteori cu jăratic în tolba fermecată
bătătorind alte și alte drumuri fără ca tu
să mă aștepți cu mâncarea aburindă pe plită
să mă-nvelești cu murele-ți privirii

cât mai durează zece ani mamă
când depărtarea a luat locul imediatului
și zăresc tot mai aproape muntele abia ghicit cândva
uite așa din senin mă apucă o frică de urcuș
și în același timp lumina mă cheamă
spre creste în tăișul vântului cu mâna tremurândă
să strâng în căuș aurul copt al vremii

zece ani mamă s-au înscris pe hotar
într-o hartă a vieții și morții
cusuți cu fir de borangic în cămașa neființei
pe care o îmbrac înviind-o cu numele tău
Marie ce ai fost odată o floare tânără bătută de dor