într-o singură noapte îmi crescuseră fluturi
din brațe din piept cu aripi cu tot
stăteai în colțul cel mai depărtat
îți vedeam ochiul al treilea nefiresc de alb
mă ghemuiam cu genunchii la piept
n-ai să visezi urât nu-i așa
și nu mai știam cum să se facă ziuă mai repede
mă întindeam cu fața în sus
podeaua era rece eu
fixam un punct la-ntâmplare tavanul se desprindea în felii
fluturii își luau zborul

mă mângâiai cu ierburi uscate
melci rotunzi se târau pe trupul meu
umezi mă înfășurau în argint rece
pe urma dârelor răsărea
o stradă cu felinare o casă cu cerdac
un foișor o bibliotecă un patefon un scrin cu podoabe
ale unei bunici dintr-o fotografie veche
mă striga maia krasnaia îmi făcea păpuși le adormeam lângă mine
întâi zoia apoi katiusha
spunea povești în rusește
și-mi atârna cercei grei de aur în somn câte doi la fiecare ureche
desenam un șotron strâmb purtam sandale roșii
bunicul mă descălța mă urca pe armăsarul cel mai focos
avea pielea fierbinte neagră liberă fără șa
stai dreaptă devocika ține-te cu mâinile de coama lui strânge-l bine
să-ți simtă genunchii
fă-te una cu el e al tău acum
calul zvâcnea închideam ochii am să mor mă gândeam sau îmi creșteau aripi nu mai știu
râsul mi se pierdea în cer aveam flăcări prinse de umeri
cozile înnodate de trei ori la spate
zburam și
nu mă întorceam înapoi

în zori mă găseai ninsă nu mai visam nimic până a doua zi
dădeai crengile la o parte îmi pipăiai inima
respiram
îmi încălzeai degetele lungi nefiresc de subțiri
cu grijă să nu-mi desprinzi unghiile
și
nu mă-ntrebai a cui sunt
uneori
veneau păsări portocalii sau verzi
îmi ciuguleau palmele
își făcuseră cuib între coaste
băteau din aripi îmi trezeau inima
în zori le slobozeam
nu se mai întorceau înapoi niciodată

nu plânge Rusalka
am să-ți cânt până la ziuă
balalaica miroase a trup de femeie și plâns de femeie are
el rupe corzile pe rând sunt trei oțelite mi le strânge în brățări pe glezne
aleksei are brațe puternice mă saltă pe sanie mă-nvelește în blănuri de miel
petrece sforile în jurul trupului și trage
văd aburii respirației pașii lui mușcă din zăpada înaltă până la brâu
nu plâng șoptesc și
niciodată pădurea n-a fost mai frumoasă aleksei
știi
luna n-o să mai fie atât de mare așa de aproape
aleksei are gura arsă de ger obrazul aspru ochiul întunecat
cântă până vuiesc brazii aud urlet de lupi
ți-au înghețat lacrimile pe față Rusalka
încă puțin mai avem o pădure și-un iaz
se văd crucile satului
mici îngropate în zăpadă fără lumânări
tac. nu plâng ți se pare
în gură am gust roșu doare nu spun la nimeni
am văzut
luna
avea miros de fluturi și liliac sălbatic

sau poate asta am trăit în alt timp în alt pavilion și-n altă viață

îți scriu cu patima toată cu aripile amândouă aleksei
cel din urmă vers de iubire
în spatele saniei rămân două linii subțiri degetele mele lasă încă una roșie de cuvinte sticloase sfărâmate
am mâna rece cu ea nu mai știu să te mângâi

ce 'nalt e cerul
aleksei

și ce departe de noi