Și-acum e rândul ierburilor
să-ntoarcă marea pe dos,
cu susul în jos,
să-nceapă peștii căutarea
îndelungatelor tăceri
și-a spaimelor de-alunecare.
Când ziua se lasă
în căuș de palme arse
nisipul mi se scurge languros pe-o coapsă,
meduze se revarsă-n mine
cu translucid balans,
degetele intr-o deltă îmi răsfir,
cu avat-săgeată
la oră pustie de pescar.
Canale de lotuși in palmă
prin care doar corăbii feniciene
mai învață să înoate.
Se pipăie ținuturi noi.