Mormintele acum sunt goale. Odata cu ele si amintirea lor din lupta si dragostea dintai si visul unei nopti de vara. Doar umbrele mai umbla azi dintr-un perete in perete cautand in sinea lor o urma de suflare. Rastalmacit gasesti pe-o lespede a vremilor trecuta carte, cuvinte scrise ce din vorbe spuse au ajuns la noi sa fie sfanta.. Ei au crezut si noi pe ei dar ei ce cred acum de vad acolo in mormintele ce-s goale, cuvintele ce lespedea spalata acum de ploaie le poarta veche si rar stearsa de lacrimile vaduve?
Romania este mare, ar spune-un critic ce nu cred a fi luptat din greu si cu ardoare mai mult decat pe steagul sfintei si intelepte..cratime despartitoare.
Asa cum ei atunci si noi vom crede! Caci lacrimile sterse de vremuri vechi nu au uitare, si nici in vorbe ele nu vor fi vreodata sterse. Caci vaduvele ce au nascut din pricini foarte injositoare, prunci vi ce astazi patria ii poarta, ce patrie ne bate-n sila la a lumii alta poarta, e o dovada vie ca sunt morti dar in mormintele ramase goale e numai jalea si uitarea unui crez rostit odinioara.
Sa fie oare vreun blestem, tinut de ei peste morminte, legat de sfintii cei din cartile preasfinte, sa fie oare un blestem ce inca n-are dezlegare? Si asta numai pentru ca mormintele sunt...inca goale?
Ei au crezut. Noi oare in ce ne vom increde atunci cand groapa ne va fi sub spate, sau oare ce vor crede ce-i ce-n ea ne vor intoarce, cautand in lanturi si monede..istorie si talismane?