«Je réclame la liberté a grand cri» Camille Claudel

rădăcină imperfectă de lună cu sâmburi de onix
pentru mâinile stângi amândouă

ea e camille
are pântecul ghemuit febril în patul de marmură
nu cântă
nu strigă după ajutor nu geme prin somn doar
își ține nebunia foarte aproape cu
obrazul lipit între sâni
uneori scâncește surd când
dalta izbește și rupe și-i sfâșie-n bronz gleznele subțiri
în zvâcnet pătimaș tresari atunci
îți pipăi rece și umedă coada de sirenă
și înțelegi
drum de făcut înapoi nu mai e

roagă-te camille
cu genunchii strânși cu mâinile întinse cum știi tu
de undeva el cântăretul la flaut are să vină
danaida valsează cu tălpile goale în rochie de smoală și-a încins trupul
așteaptă respiră respiră închide ochii porumbeii
îți vor lua inima-n cioc
n-ai teamă femeie ascultă
marea începe la picioarele tale
ceru-i aproape

dezleagă-ți strigătul de piatră camille
nu-ți smulge aripile
nu încă

simți?
din vârful degetelor din unghiile toate cresc ramuri
tot mai departe și mai înalt
fiecare lacrimă sapă în carnea ta
câte-o fântână de sare
câte-un copac
și-o genune fără scăpare

ea stă pe marginea prăpastiei privește în jos
de-ar întinde mâinile i-ar crește din umeri aripi dar
ea îl imploră în șoaptă: rămâi
trece absentă
cu sufletul în brațe
acolo în spatele peretelui de sticlă e
trupul tău camille în care-ai tăiat cu dalta
ca-n piatră iubirea
dans după dans
linie lângă linie curbă
apă după altă apă mai adâncă și mai
fără de-nceput

nu mai e mult încă o stâncă și
începe vârsta de bronz a sângelui tău
curând va veni somnul acela fără vise
fără oglinzi
somnul cu mâinile mici și albe lipite de geam
iar dincolo de toate tu
tu singură în neasemuita geometrie a firii
tu propria ta sculptură gravată în os și marmură albă

nespus de fierbinte


http://www.espacepoetique.com/Rodin/Present.html