Amalgamul de anotimpuri, copii incerti, imi infunda gandurile in zidul cald, comfortabil al mecanicitatii. "E cald! Uite, e cald, nu se mai poate de ce cald e!Na, ca e cald..."
Zapada de soare se scurge pe mii de trupuri, atat de lungi, inalte, prelungiri ale astrilor...se-ntind in cautarea razelor pe care apoi le reflecta intr-o siesta divina.
Fiecare colt invadat, fiecare pumn de aer absorbit cu repeziciune, incantare, egoism si inca ceva...ceva a primavara.
Eu, eu cant. Cant a dor de duca si a copaci acum verzi, cant a tarmuri necunoscute inca, dibuite doar din vise si povesti.
Si acum, ca s-a facut cald afara si e la moda sa te plimbi, m-am retras in casa de la asfintit in colo, sa scriu invizibil, indivizibil...a nesfarsire.
Si ce daca acum e cald? O sa fie iar iarna, si iar primavara si iar, familii cu un an mai batrane a sa mearga pe exact aceiasi straduta cu exact aceiasi expresie intiparita pe chip zicand cu aceiasi voce rugunita: "Ia-te, e cald!"
Si ce? De parca ar fi o stare permanenta, ce credeti ca stam la tropice?
Na, ca-i cald, si?