Aruncăm unii în alții cu sunete
zgomote produse prin vibrația gâtlejului nostru
perturbări ale liniștii pe care le numim cuvinte.

Ne ferim
stânga-dreapta
sus-jos
să nu ne lovească
ne apărăm de ele cu racheta protectoare din piatră
să nu ne atingă
să le returnăm cât mai tăiat.

Un duel cu mingi de tenis sonore
în care albul ipocrit al echipamentului nostru cotidian
nu se murdărește de zgura sentimentelor celorlalți.

Astfel credem că nu mai suntem singuri
returnăm cât mai precis, cu un rictus pe față
dar de fapt meciul e jucat de morți
păpuși gonflabile ale unei așa-zise existențe
pe care n-o trăiește nimeni.