înveți să cunoști orașul
după așchiile de lemn fluierând ceva în trecere
umblând după soare cât să-i așezi la uscat pieile
femeile se pricep să amestece cărțile cu ușurință
într-o deschizătură luminată
acolo unde stă ascunsă puterea nopții
ce e cu dumneata aici mă întreabă îngerul
așezând cheia în dosul ferestrei
apoi îmi cere un ban și mă conduce până la colț
unde începe duminica de oțel și sticlă
trec pe lângă mine de parcă n-aș exista străzi
cu adresele nimănui și nu știu de ce aud
mereu închizându-se broaștele viselor
ostenit îmi lipesc în cerul gurii o rugăciune
cu gândul la o casă știută
restul va face vântul
adică înălțarea în cămașă de in
și cântatul în legea mea
pentru că am crescut la țară
odată cu urcușul
moartea locuiește la mansardă
mă întreabă tu cine ești
care mai trăiește dintre ai tăi
dacă nu mă știe tot nu-mi ajută la nimic
îi arăt scrisoarea de recomandare
poate prea largă însă
după ultima zăpadă am dormit mult acoperit
cu fiecare colț de stradă și cu fiecare prag