• 7 O nouă zi a trecut, a închis apa de la o casă vecină ce curgea nepăsătoare de o săptămână. Se dezghețase simțeam asta că-mi tot intra apa in papuci. Þin la ei și nu-i pot lăsa, nu mă pot despărți de ei. Am vrut ca azi, e aleatoriu luată ziua, să nu mă mai intereseze nimic și să mă plimb. Nu mai făcusem asta de prea mult timp. Un timp calculat in ani lumina. Uitasem și tehnicile de bază. A fost așa o plimbare mohorâtă, m-am tot ferit de priviri, de mașini de restul întins de casieriță in scârbă.
Mi-am cumpărat o prajiturică într-un loc unde mai fusesem cu mult timp in urmă. În urmă, când în mine sălășluia un alt eu, mai demn, mai drept, mai decorat. Odinioară nu fusesem singur deși acea ieșire la prăjiturică, la masa maronie din fața geamului cu vedere la pietonal nu fusese tocmai una reușită. A fost începutul debusolării mele. A fost, nu o ieșire romantică, ci mai degrabă stabilirea că rutina a intrat, s-a așezat, a comandat comod o cafelută și nu a vrut să mai plece. Þin minte perfect dar nu am timp să povestesc, doare.
• Am comandat de două ori aceeași prăjiturică pentru că nu m-au auzit. Nu le-a venit să creadă sau au considerat că nu meritam. Oare nu se asortează prăjiturile cu mine? Mi-am luat timid farfuriuța și m-am îndreptat spre masa ce am prezentat-o mai sus. La început mi-a fost frică să mă uit la fereastra din fața mea. Simțeam priviri năpustitoare, ucigașe spre mine. Prinzând curaj am rememorat cele întâmplate acum mult timp, de data asta singur doar cu scaunul din fața mea. Și el era singur. Am început să mușc animalic din firava prăjitura. Habar nu aveam ce vreau mai mult. Persoana care ocupase scaunul, cu ceva timp, destul de lung în urmă sau alte prajiturele? Îmi era ciuda pe firmiturile ce cădeau, ce evadau frenetic din lingurița. Mi-am dat seama că nici ea nu ma vroia deși o devoram. M-am ridicat spășit și am plecat. Mai mult am fugit fără să mă uit inapoi de frică să nu văd lumea, vitrinele, oglinzile, perții și restul prăjiturelelor râzând în hohote, arătând cu degetul spre mine. Am fugit umilit. Nu am să mai chinui nici o prajitură. Promit.
• E bine de știut despre viitorul tău, altfel te prăbușești psihic. Eu am avut o perioadă în care confundam in mod repetat "v" cu "f" și nu știu de ce. Nu m-am întrebat niciodată de ce chiar cu "v", acum mi-a rasărit. Ar putea fi o problemă de-a mea de integrare preconizată de timpuriu? Din clasa a patra am inceput cu "v" acum in mezozoicul adolescentin cu viitorul.
• -Ce școala-ți treb'e ție măi, tu, învață o meserie, dacă nu vrei să rămâi toată viața un necalificat, ține, trage, matură. Lasă-mă tu cu prostiile și poveștile tale.
• Așa m-a încurajat in viață primul meu șef din grămada pe care i-am adunat.
Despre cum m-a înjurat nu pot vorbi căci mă rușinez. Nici el, nici altul, nu ar fi făcut-o într-un mod mai original. Așa că am zâmbit. Zâmbesc mereu cretin și infantil când sunt înjurat.