agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-26 | |
Ma gandesc la genul de oameni care prosperau pe timp de prohibitie, fie ca vorbim de perioada anilor 30, in SUA, fie ca vorbim despre orice altfel de dictatura. E un fel foate ciudat de elita, este o elita a privilegiilor obtinute nu printr-un merit ci prin faptul ca le interzici altora accesul la niste lucruri care devin astfel privilegii. Ai eliminat interdictia, a zburat in aer si protectia privilegiului de a consuma cocaina la "petreceri private". Ce s-ar mai alege din cocaina daca s-ar gasi asa cum gasesti semintele de floarea soarelui? Acel Rasputin spune tot despre vulnerabilitatea acestor spatii elitiste. Nu este o 'elita a bunului gust' ci o elita a practicantilor de jocuri interzise, a celor care experimenteaza stari limita, marginale. Doua cerinte: bani multi pentru calitate si abundenta si putere din plin pentru a fi acolo unde nu e nimeni.
Si personajele critice prospera in vremuri de restriste. Cei care sunt de atitudine antisociala sunt foarte incantati de existenta unui astfel de regim al constructiilor masive si indelungate, in care pot lovi mult si bine. Ce rost are sa fii extrem de critic atata vreme cat in societate cenzura este putin prezenta? Oare ar trebui sa regretam ca din sistemul de cenzura de odinioara extins la nivel national, pe toate felurile de activitati, a mai ramas doar un CNA care verifica gradul de obscenitate al emisiunilor de la radio si de la televizor? Cum mai poti face o literatura cu injuraturi cata vreme nimeni nu prea se mai inghesuie in fata ca sa oblige lumea sa faca dupa cum i se pare lui ca e mai bine? Oare valoarea unei critici sociale depinde numai de calitatea cenzurii existente in acea societate? Sa canti pe camp deschis e obositor: vocea parca oboseste repede, notele se duc aiurea in vazduh, n-ai nici un fel de rezonanta, canti surd, e ca si cum ai incerca marea cu degetul. Ei dar atunci cand canti intr-o camera, sau intr-un spatiu inchis, e rezonanta frumoasa, te auzi pe tine, iti poti modifica vocea sau ritmul si e altceva Foarte bine se simt si cei carora le place controlul: Oamenii acestia prospera in spatii inchise, cu instrumente de tortura si cu registre groase de vinovatii si pedepse aferente. Fii liber! Nu pentru ca poti, ci pentru ca asa iti spun eu sa faci. Unde sunt cenzurile de altadata? Pentru orice vietate maturizata in captivitate, traiul in afara captivitatii presupune deconstructia si refacerea perioadei de maturizare. Ceea ce este practic imposibil in conditii de orgoliu maxim si autosuficienta cat cuprinde. Explicatia mai complicata vorbeste despre o oarecare simpatizare a acestui regim de dictatura de catre adeptii viziunii transpersonale despre persoana umana. Pentru o viziune transpersonala asupra persoanei umane era chiar foarte sanatos acest regim de dictatura din afara. Transpersonal, adica dincolo de ceea ce omul face: ca si cum prietenul si colegul nostru Adrian ar fi doar pe jumatate ceea ce stim despre el ca este, si ca si cum o parte semnificativa din Adrian ar - aici e mai complicat de formulat - sta undeva pe taramul bunelor intentii. Cand spun transpersonal ma refer la un fel de a concepe omul si dincolo de ceea ce face, de ceea ce spune. Pentru acest 'dincolo' fundamentul marxist, de inspiratie hegeliana, al 'revolutiei socialiste' se potrivea ca o manusa. Numai ca azi nu mai sunt bazele politice pentru aceasta ordine. Doar in arte se experimenteaza din plin mitul eternei reintoarceri, al reintoarcerii la origini, al refacerii personalitatii prin unificarea a ceea ce este cu ceea ce se presupune ca ar sta transcedent. Fara Stat, fara Partid, fara Ideologie, doar prin oniric si prin experimentarea in sensul lui Hans Peter Duerr a salbaticiei, se incearca refacerea imaginii persoanei umane, prin dictatura dinauntru, dictatura pasiunilor. Fiecare om are un manunchi de lumini care se aprind sau nu se aprind. Cel mai frumos e atunci cand un om isi aprinde toate luminile, din crestetul capului pana in talpi. Aceasta nu e ceva necesar - oamenii isi aprind lumini cand isi vorbesc unul altuia pe inteles si daca traiesti de azi pe maine acest lucru se poate face si asa, inca o mie de ani de acum inainte. Dictatura din afara a esuat, era ceva ce scapa intotdeauna si la canal, si in gulag, si in orice lagar. Destul au fost prinsi la mijloc directorii acestor centre intre comanda de partid si nesupunerea detinutilor. Dictatura dinauntru te face pe tine sa iti stingi luminile, doar aceasta fiind calea de acces. Cititi basme. Cititi 'Paza celor cinci simturi'. Cititi 'Razboiul nevazut'. Luati-le ca tratate de psihologie, ca lucrari tehnice despre minte. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate