cuvântul dinainte era un mort umblător
"ridică-te și umblă" ii spuneam. el, docil, se ridica și umbla.
lesa era simplă, bătea moneda comunicării și o prindea în palma fiecăruia ce-și ținea brațele încrucișate.

resemnarea e o cușcă înfiorătoare, iar cel captiv înăuntrul ei e mutul vorbitor.
îi recunoști ușor coastele, e slab, are sub unghii pământ. se hrănește cu frunze.

*
gata

docilitatea nu e apanajul silabelor mele.
turbate într-o mișcare browniană pe cerul gurii salivează de pofta cărnii.
mușc litere fragede neinventate, mici creaturi cu sânge cald.
vânătoarea e o nebunie flămândă, tentația absolutului. nimeni nu știe încotro duce drumul, dar absolut nimeni.

și ce dacă?

mi-e foame canibală de absolut.

mă ridic și umblu.