cu reverentza ma apropii azi de mormantul iubirii pierdute... ingandurata shi parca prea putzin fericita ingenunchez in timp ce o lacrima mi se scurge pe obraz...
s`a ashternut toamna... vantul bate din ce in ce mai tare, iar eu simt k nu mai rezist! din haina scot fotografia ta... o privesc... uneori am impresia ca nici nu`mi amintesc chipul tau... mi`e atat de dor!
tot mai multe amintiri imi apar acum in minte... vreau sa uit! e prea dureros... o lacrima imi saruta din nou buzele fierbintzi... urmeaza altele, shi altele... oricat ma straduiesc nu le pot opri.
cu gandul departe, la tine... in timp ce stau jos in cimitirul amintirilor, simt cum se lasa intunericul peste frigul de afara. simt cum imi patrunde fara mila printre shuvitzelece`mi atarna din capul alecat... e prea mult! nu ma mai pot gandi la ce am pierdut! trebuie sa merg mai departe...
ca de fiecare data, am ashezat shi acum un tandafir ruginiu peste piatra funerara unde va ramane mereu scris "s`a stins din iubire". o ultima privire in urma inainte sa ma ridic shi sa plec... un gand pe care incerc sa`l resping imi vine in minte... "voi inceta sa te iubesc abia atunci cand un pictor surd va reushi sa picteze sunetul produs de o petala de trandafir in caderea ei peste mormantul tau..."
straniu! niciodata nu m`am gandit ca voi fii capabila de o asemenea iubire! stergandu`ma de lacrimi ma indepartez usor incercand sa las totul in urma... in spatele meu se aud nishte pashi fugind in noapte! in sfarshit le`am dat drumul.... au fost prizoniere prea mult!
erau amintirile clipelor petrecute cu tine...
in sfarshit s`au risipit!