agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-16 | |
Mă ucide gândul că pot fi o bucată de plastilină în mâinile destinului, că mă va putea modifica mereu după bunul său plac eu neputând să schimb nimic din toate astea trăind într-un loc comun de unde nu mă voi putea desprinde să fiu eu însămi practic niciodată. Liberul arbitru mă îndeamnă mereu, mereu să ies din cerc să evadez cumva să găsesc o portiță. Oare a găsit-o cineva?
Libertatea?Un simplu cuvânt pe care oamenii pun atâta preț!De vreme ce trăiești prizonier într-o lume unde n-ai cerut tu să vii, de unde nu vei putea evada ce poate fi mai rău decât să trăiești zi de zi făcând aceleași lucruri ca o mașinărie și spunându-ți că totul e bine doar pentru a te amăgi, mințindu-te la nesfârșit că ești important că de tine atârnă o lume. Așa ne amăgim și ne trece viața la majoritatea făcând lucruri pe care nu le dorim obișnuindu-ne să fim mințiți și trădați și obișnuindu-ne la rândul nostru să mințim și să trădăm și să ne purtăm ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Dar tocmai asta e grav că aceste lucruri ne macină sufletul pe dinăuntru ca un vierme într-o nucă până îl roade de tot și când nu mai avem suflet deloc nu mai putem să știm că l-am avut vreodată, nici gând să ne dăm seama că noi l-am ucis și intrăm într-o viață ce nu mai e a noastră nici măcar puțin .E viața locului comun al obișnuinței, absurdul ce ne sufocă în fiecare zi fără să-l percepem pentru că intră atât de inconștient în interiorul nostru încât devine una cu noi fără să fim conștienți că există. Cum vom putea vreodată ieși din acest labirint pe care tot noi oamenii l-am creat,practic noi ne-am făcut proprii noștri prizonieri. Priviți natura cât este de perfectă tocmai pentru că nu a fost făcută de mâna omului și priviți toate invențiile produse de mintea omului de-a lungul secolelor, mașinării absurde care ne-au făcut prizonierii lor fără a face nimic bun, concret pentru oameni. În loc să încercăm să facem omenirea mai bună noi o distrugem, prin poluare masivă distrugând speranța în viitor. Totuși, înainte de toate, trebuie să începem să ne schimbăm pe noi înșine, să ne vedem altfel unii pe alții nu ca pe dușmani ci ca pe niște frați. Pentru că toți oamenii suntem frați, împărțim totul , necazuri, bucurii, tot ce e omenesc posibil, fiecare suferim și ne facem unii pe ceilalți să suferim. Sunt greșelile noastre pentru că nu știm să vedem ce e mai bun în noi și în oamenii de lângă noi. Nu știu de ce caută omul cu atâta disperare defectele oamenilor și de ce le caută și pe ale lui. E o ciudată nevoie de a face rău și implicit de a-și face rău la omul din toate timpurile, încercând cu disperare să găsească motive ca să sufere, le caută cu lumânarea și apoi acuză pe altcineva din afara lui că i-a făcut rău când de fapt el e singurul vinovat. Omul a uitat să trăiască frumos, are nevoie să sufere ca să simtă că trăiește deși ar putea trăi și în alt mod, dar a uitat și e atât de multă vreme de atunci. Noi toți am uitat să trăim frumos și ne complacem într-o existență mediocră și urâtă fiindcă am uitat rostul nostru în lume. Ne-am uitat pe noi în fiecare deceniu mai mult și uităm de noi în fiecare zi, trăind și totuși neștiind că trăim. Ce paradox stupid!Într-un timp în care oamenii consideră că sunt evoluați când tehnica a atins apogeul și oamenii au atâtea căi de a comunica între ei de fapt ei se simt atât de singuri!Oare ce îi îndeamnă să se risipească în fiecare zi fără rost?Există aici o ciudățenie încă și mai mare cu cât omul consideră că evoluează mai mult cu cât știința și tehnica se dezvoltă, cu atât apare mai pregnant sentimentul de turmă. Facem anumite lucruri pentru că alții le fac, ne îmbrăcăm așa pentru că se îmbracă nu știu ce vedete, dorim să avem bani și mașini scumpe pentru că toți șmecherii au și așa ne pierdem individualitatea și ne rătăcim într-un labirint uitând de noi înșine. De aici apare obișnuința și comoditatea. Nu mai gândești tu ce e bine ci lași pe alții să gândească ce e bine. Azi ceea ce e nefiresc și ciudat prinde atât de bine!Ne înstrăinăm de noi în fiecare zi și până la urmă ne trezim pustii sau și mai grav nici nu ne dăm seama de asta continuăm să trăim ca niște zombi, automați, făcând aceleași lucruri în fiecare zi. Omul dacă ar conștientiza spre ce abis se îndreaptă s-ar vedea exact așa cum este el acum și nu s-ar mai putea suporta. În genetica noastră a fost pus tot ce e mai minunat dar și tot ce e mai monstruos și mai ignorant!Viitorul rasei umane este în pericol tocmai pentru că s-a uitat de suflet, de minunea din noi. În biblie scrie un lucru foarte interesant care are mare legătură cu ceea ce spun eu acum și anume:”O dacă ai fi rece sau fierbinte! Dar pentru că ești căldicel am să te vărs din sânul meu de foc”.Rasa umană prin efectul „de turmă”este exact așa. Se complace într-un somn de secole bune omenirea și mă îndoiesc că cineva, poate numai Dumnezeu ar mai putea să sune din trâmbiță și să o trezească. Deși mă îndoiesc că s-ar găsi foarte mulți care să aibă urechi de auzit și ochi de văzut. Ne privim unii pe alții printr-o ceață densă și ne vedem prin prisma societății răi și absurzi deși nu este deloc așa. Ne lăsăm purtați de val oriunde și oricând și nu mai știm ce e bine și ce e frumos. Adevărurile noi le-am uitat, și ne-am rătăcit într-un fals adevăr. Credem că nu există decât o singură cale aceasta pe care noi o știm și o înțelegem. Cât de mult ne înșelăm!Adevărurile le putem găsi în noi dar nu vrem să le găsim, facem ca Iona trecem printr-un șir nesfârșit de burți de pești suntem proprii noștri prizonieri neștiind că tot acolo este și libertatea, tot în noi, dar am rătăcit-o într-o existență în care ne-a plăcut să trăim în eprubetă. Am observat cum fug oamenii de iubire atunci când se naște în ei și cum se leapădă speriați simțindu-se vinovați parcă față de ei cum de au lăsat să se întâmple asta și apoi fug de ei înșiși și sunt nefericiți trăind în același timp cu iluzia că a făcut un bine fiind laș. De fapt am învățat așa de ușor să fugim de Dumnezeu adică de iubirea din noi pentru că este mai simplu să nu iubești spun oamenii pentru că dacă iubești ești vulnerabil de aceea trebuie să fugi cât te țin picioarele și cât mai poți căutând o existență necomplicată de iubire. Și trăiești o viață fericită lângă un om pe care nu-l iubești?Oamenii de astăzi spun că da, că e mult prea complicat să iubești azi, în orice formă ar fi asta. Noi astfel îl pierdem pe Dumnezeu pe drumul acesta al vieții și închidem ochii și ne astupăm urechile și devenim răi și ursuzi și ne împietrim inima. Devenim ca Haggard „regele însingurat”, nimic nu mai mișcă în noi totul e sterp și gol, fără viață. Între om și robot nu mai există diferență, poate numai în faptul că noi ne programăm singuri. Simplitatea nu mai există am pierdut-o o dată cu adevărul pentru că adevărul e simplitate în cel mai pur înțeles al cuvântului. Trăiește simplu,gândește simplu și vei înțelege. Legile naturii sunt atât de simple dar atât de adevărate și de puternice și omul poate fi la fel dacă vrea dar din păcate omul nu vrea el se complace în orgoliul lui și se consideră înțelept dacă începe să vorbească în nu știu ce termeni complicați. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate