Succes, fratele meu!

amintiri despre niște litere





,,Cugetare dublă’’

,,Câteodată
inimile
se adună
două câte două
sub copacii
în care
sufletele
își fac cuiburi.’’ de Mărginean Ioan ( marioan)

Am citit a noua poezie pe care ai publicat-o pe poezie.ro. Este scrisă în stilul optzecist, a acelor ani în care tu ai pus pana în cui și nu ai vrut să mai scrii.

Trebuie să-ți spun că ai scris-o destul de în stilul lui Traian Furnea. Acel poet care era prieten bun cu tine dar cu care nu te înțelegeai mereu. El era instabil și hoinar, tu erai precis și constant ca un neamț, ceea ce s-a și dovedit apoi.
Nu am cum uita ziua în care ai venit acasă cu poetul Traian Furnea, care între timp a plecat pe câmpiile elizee.
Ați venit de la Tărgu-Mureș și mi-ai spus că este un poet de la cenaclul Vatra. Tu căutai râme, în gunoi, să mergeți la pescuit iar el recita poezii. Era prima mea privire spre lumea reală a poeților. Mi se părea complet anormal ca cineva să recite serios, în orice poziție, cu glas grav și cu o duioșie copilărească, poezii. Ați plecat apoi spre malul râului, tu tăcut și încruntat, chiar indispus de felul lui de a fi, iar el recitând versuri și exclamând de dor după iubitele lui, cântate în versuri. Pe urmă, la București te-ai îndepărtat de T. Furnea, venea mai mult pe la mine.
Primul meu volum de poezii, care încă zace în sertar, ca și celelalte de fapt, și pe care am fost la un pas de a-l publica în anul 1998, și regret că nu am făcut-o, este scris în stilul lui T. Furnea.

Caut volumul și îți scriu o poezie de acolo, (cu poantă finală), reprezentativă pentru acea perioadă:

( Ultima dorință)

Știu,
am să ajung în iad.
Aș vrea să merg cu trenul.
Să călătoresc
la vagonul de dormit,
care să fie vis-a-vis
de vagonul
restaurant.
Să mi se deconteze biletul.
Și...
să ajung
după ora închiderii.

Aș vrea să vii și tu cu mine,
iubito.
Ai fi primul înger
ducând acolo
iubire.

Recitam acest fel de poezii la cenaclul ,,Vouă,, care tocmai mijea atunci. Erau poezii simple, cu un mesaj ironic și cu o idee la final, care plăcea fetelor. Mai ști cum mergeam prin căminele fetelor, prin P-uri, cu Fetecău și cu gașca lui la ,,serile culturale’’, organizate în holurile de la intrare.
(Cu noi mai venea Titi Tamaș, care mi-a spus nu demult că încă scrie, și Dănuț Ungureanu, pe care l-am întâlnit de curând și care mi-a spus că și Fetecău evocă încă, acea vreme. Ei acum produc o emisiune satirică la o televiziune, Dănuț scrie textele iar Fetecău le joacă.)
Noi doi ne acompaniam reciproc la chitară și ne citeam versurile. Eu cântam și niște producții în stilul lui Alexandru Andrieș și melodii din repertoriul acestuia.

Au trecut 25 de ani de atunci și se părea ca viața ta era până nu demult, definitiv o linie paralelă cu poezia.
Văd că revii la poezie și nu știu: să mă bucure sau să mă întristeze asta. ( primul zâmbet)

Între timp s-au schimbat multe în ceea ce este poezia: chit că de fapt, cum tot vrei tu să spui pe aici, pe pagină, ea tot de capitolul SUFLET ține.
Dar un suflet mai parșiv, te anunț, cum spun tinerii de azi: mai fițos, care se dedă altor tehnici de a suferi, de a iubi, de a se ivi în lume (vorba lui C. Noica).
Este un suflet postmodernist, care se spală pe dinții cu idei noi, cu figuri și cu metafore zdrobitoare. Este în stare să se și șteargă la fund cu aceeași iubire sau cu aceeași ură. Nu contează.
Este o evoluție firească, la fel evoluției muzicii și a tuturor artelor.

Uneori mă găndesc la acele seri de luni când tu mergeai la ,,cenaclul de luni,, de la Grigore Preoteasa alături de poeții care apoi au devenit o generație în literatura română.
( Eu preferam să merg la bere cu scriitorii science-fiction ( sf) de la cenaclul Solaris, nici azi nu mă dau în vânt după vers și vibrația lui, în comparație cu fraza și cu ideea ei. )
( al doilea zâmbet)
Neînțelegerea ta de către N. Manolescu, cel ce tăia și spânzura atunci, când tu erai sensibil, ca un poet născut iar nu făcut, te-a dezamăgit prea tare. Erai coleg de cenaclu cu cei ce au scris ultimul capitol al istoriei noastre literare, M. Cărtărescu, T.T. Coșovei și cu mulți alți tipi, simpatici și băieți de treabă, dintre care unii nu prea aveau multe a spune dar au rămas pe val. Dezamăgirea nu trebuia să te oprească, ci trebuia să te facă să lupți.

Și poeții luptă!!!! ( al treilea zâmbet)

Mai scriu cu plăcere și despre Cenaclul Ing de la Politehnică și revista cu același nume în care ne publicam poeziile. Era o lume de litere și atunci, poate mai limpede, dar la fel de orgolioasă și de subțire.
Probabil că așa este lumea poeților, ca o pânză de paianjen întinsă, în pauza de noapte, peste secțiunea de trecere a metroului. ( fără zâmbet :)

E o ironie că acum ai poeziile la rubrica Atelier. Va trece și perioada aceasta, de învățăcel:)
Succes, fratele meu!