Când vrei să plângi și nimeni nu-ți întinde un umăr, zâmbetul ți-a pierit de mult de pe buze, totul se prăbușește în jurul tău, totul seacă, totul...nu mai există...și tu ceri doar să plângi, un plânset lung, o adunătură de lacrimi, o pierdere de ...amintiri, sau...timp...
Cum te-ai simți atunci? când știi că nimeni nu e de partea ta, că nimeni nu iți oprește acele lacrimi, când nimeni nici măcar nu observă ochii tăi atât de mari...atât de plini...
Cum e când tu vâslești un vas spre nemărginire, unde totul e confuz, sau nu există, unde totul e vast și cunoscut, amplu..clar...nemuritor? cum e?
Poți explica?... Nu...
nu...nu...și nu!
Nimeni nu poate explica____-____moartea____-____