era târziu voiam să mor
și mi-era dor de mama
când a venit Orfeu la mine
cu o mie de bacante plângând
ele m-au luat de mână
și m-au aruncat în iezerul de aur
al zilelor cu mama
am văzut că vrei să vii la mine
mi-a spus mama
am văzut cum vrei să lepezi
greul pământului ce ți s-a dat
deși totul nu e decât un viitor
abia amânat
ești copilul lui Shakespeare
uite, Ofelia te sfâșie
nu muri prea mult
Umbra mea ești tu
când soarele negru al morții răsare
el și apune undeva
Laertes deja plecase
o lovisem pe Ofelia și mă iertase
ca și Shakespeare cu marinarii
beam prin crâșme
ast- noapte iar a venit la mine
Shakespeare cu mama
depănam amintiri ca-n vremurile bune
apoi ne-am urcat în caleașca de aur
și am plecat la drum infinit

(Vaslui, 19 ianuarie 2008, ora 22.45)