Iarna, imi revin in memorie amintiri atit de dragi: mirosul bradului de Craciun, copii colindind, omuleti de zapada. O vad pe mama facind cozonaci, obosita, privind din cind in cind icoana lui Isus. O priveam pe furis, era fericita, ii multumea lui D-zeu pentru tot ceea ce ii daruise. Imi aduc aminte cum ma jucam cu fratii mei, intreaga zi afara, cu zapada, cu saniutele. Iarna sunt mai aproape de copilaria mea, simt nevoia sa fiu din nou copil. Iarna, in Japonia traiesc numai din amintiri. Amintirile unui copil fericit, colindind pe la casele oamenilor, rosu in obraji, inghetat de frig… dar incalzit de bratele mamei.
Pentru japonezi, sarbatorile de iarna sunt zile obisnuite, majoritatea muncesc. Mincarurile traditionale de sarbatori sunt "ozoni" si "soba". La temple sunt cozi imense, mii de japonezi vin sa se roage sau sa multumeasca zeilor. Dupa sarbatori, pentru ca in Tokyo nu prea a nins, am plecat intr-un mic orasel, situat linga Nagano, Yudanaka. Ningea cind am ajuns, totul era alb, case, copaci, oameni. Dupa ce ne-am cazat am iesit afara. Angajatii hotelului ne-au oferit umbrele… eu am refuzat-o. Venisem aici pentru fulgii de nea, venisem aici pentru un copil incalzit de amintirea unei ierni. Ne-am jucat, iar in fata unui templu am facut un om de zapada. A fost primul om de zapada facut in Japonia. Era atit de frig afara, eu insami devenisem un om de zapada… fericit si cald. Ne-am reintors la hotel, ne-am schimbat in yukata si am pornit spre "rotenburo". A fost ceva de vis. In jurul meu erau copaci albi, din cer cadeau fulgi mari de nea, apa fierbinte ma incalzea. Am inchis ochii, simteam fulgii reci pe fata mea, eram rosie in obraji, imi era cald… eram din nou in bratele mamei!?
Am stat 2 zile la hotel, am facut cunostinta cu vechea Japonie, cu mincarurile traditionale japoneze, am vazut maimute incalzindu-se in apele fierbinti ale "onsenului", am prins in palme fulgi de zapada.
De citiva ani, petrec sarbatorile de iarna in Japonia, departe de ai mei. Maninc fara pofta, in vreun restaurant, povestind unui copil despre traditiile romanesti, despre familia mea, despre iernile din Romania. Nu am mai gustat de mult cozonacii mamei, nu am mai ciocnit o cupa de sampanie la cumpana dintre ani, copiii nu-mi cinta colinde, sirenele vapoarelor nu suna in port. In jurul mesei nu mai sunt fratii mei sa depanam amintiri, amintiri care in Japonia mi-au devenit brad de craciun. Nu mai e mama, steaua din virful bradului, sa-mi umple masa cu "globuri". Sunt doar eu, un copil si nostalgia unei ierni. De atunci au trecut citeva luni, a venit primavara din nou. In Romania au rasarit ghioceii, in Japonia au inflorit prunii. Mi-e dor de ghioceii abia rasariti din zapada,mi-e dor de Romania.
Stiu ca de sarbatori, mama a facut din nou cozonaci, a privit icoana lui Isus si a plins. Nu i-a vazut nimeni lacrimile, le framintase impreuna cu aluatul. Numai un copil, ce o privea pe furis, a mingiiat-o usor si i-a spus: zapada e "rece", dar ghioceilor le tine de cald; nu intotdeauna "recele" inseamna uitare, nu intotdeauna uitarea inseamna rece; eu sunt zapada pentru ghiocei… eu sunt "zapada" pentru tine..