Mă iei de mână și mă duci pășind încet în ierburi udate de picăturile de rouă. Poposind pe la răscruci, văd viața mea cum se împarte. Bucățile vreau să le adun și să le așez frumos una câte una ca să pot să îngân cu tine melodia sufletului nostru. În brațele tale eu vreau să înnoptez chiar dacă ai să mă ții de vorbă!
Mă iei de mână, iar mă duci pe lacuri înghețate, mereu vorbești! O biată inimă rănită ar vrea să iasă de sub lacăt! Nu știe că atunci când ar fi slobozită, nu ar mai putea găsi celălalt capăt. Mă pui să caut prin fântâni, să dibuiesc atentă sub pietre, s-alunec blând în alte lumi, să merg desculță prin iarbă. Am urcat pe munți, am urcat pe creste, am urcat pe piscuri, iar când am terminat de căutat, mi-ai dat de veste ca pot să dau timpul înainte și că în el, tu nu vei mai fi prezent. Cu tăcerea mea se închide o ușă grea și ferecată.
Câteodată trebuie totuși să-mi dai drumul la mână. Nu mă mai ține strâns. Știu, e greu să faci asta dar, nu e mai bine să vezi că, nemaiținându-mi mâna, a meritat acest gest?
Știu! Identitățile noastre s-au găsit și s-au cunoscut într-un spațiu nedefinit. Până în acest moment, nu am înțeles niciodată cât de greu e să-ți pară rău că pierzi ceva ce nu ai avut niciodată. Glumele mele, râsul meu, surâsul tău, ochii tăi zâmbind, chiar dacă a fost pentru puțin timp, fața ta plină de bucuria verii!!! Am dat o întoarcere memoriei mele cu imaginile acestea. Înainte te strânsesem o clipă în brațe și te sărutasem o secundă...doar în mintea mea. Vreau să te țin minte așa!
Știu că e greu, e greu să aștepți să ți se dea drumul la mână când simți că sufletul nu mai leagă acele mâini, eu doar îmi retrag mâna fiindcă știu că din acel punct strângerea nu mai are farmec, asta ca să nu spun că devine falsă și nu are rost să ne mințim. Mă doare sufletul, dar trebuie să acceptăm adevărul, chiar dacă o facem tacit, chiar dacă te simți ,,neputincios’’ în fața acestei situații. Dacă iubirea ta există, atunci, scoate-o la suprafață, n-o lăsa să se piardă.
Aștept, dar așteptarea transformă clipa în veșnicie. Aș dori să scot din mine un "EU", hâd, dezgustător, oribil, care să pareze zâmbind loviturile sub centură. Să-mi alunge norii ca un vânt năprasnic, să pot asculta din nou strigătul razei de soare ce se chinuiește să ajungă la mine.