curge tacerea intre noi...
în cei din urmă zori
ți-am promis că voi mai veni
și-am plecat,
cu ochi febrili imi urmăreai umerii goi
cu zămbetul tău amar tatuat,
ca un copil sărac
privind cu pofte dulci
vitrina cu dulcețuri într-un bâlci,
cu mers legănat de prea multe regrete
ce-ar putea să îmbete
și un suflet de sfânt,
m-ai urmat
irepetabilă pereche

nu s-a născut cuvântul
nici gestul încă nu s-a scris
să-ți schimbe gândul nepermis
să îți dorești alt drum, nemărginit
de vise rele
numai al tău,
cu pasul șovăit, cel din urmă
trandafir pătat de brumă
mi-ai dăruit,
o lacrimă strivită pe retină
îți spală orizontul de păcate
o să renaști,
covalescent și totuși viu,
înaintea altor zori, în astă noapte

si amintirile curg picuri noi...
mai suntem doi?