Ce faci domnule Destin? Îți mulțumesc pentru secunda de adevăr din care îmi dai să respir. Lasă-mă doar pentru o zi să-ți fiu confidentă. Ajută-mă să străpung aparențele și să descopăr ce se ascunde în spatele cuvintelor. Să le storc esența și să plutesc în miezul lor. Să le desfac fiecare fibră pe care apoi să o modelez și să-i dau apoi o nouă direcție. Mă împiedic adesea în vorbe goale în timp ce esențialul este devorat de ignoranță. Nu mă lăsa să ridic la rangul de cuvânt orice adunătură de silabe. Dă-mi să beau din licoarea înțelepciunii. Sunt atât de însetată după cunoaștere! Lasă-mă să-i sorb zilnic din vigoare până voi ajunge la saturație. Întinde-mi viitorul în porții de câte o zi fără să-i deslușesc toate enigmele. Lasă-mă să-mi descopăr singură răspunsul la întrebările ce-mi însoțesc drumul spre adevărul suprem.
Îți cer un singur lucru. Vreau să mă ajuți doar în cucerirea interiorului. Acesta se năruie sub greutatea unor fantasme ce i-au fisurat puritatea și l-au transformat într-un trecut prăfuit de amintiri dureroase. Îi simt pulsul, simt cum speranțele sunt gata să țâșnească și să se transforme în dorințe mistuitoare sub focul optimismului adolescentin. Aș vrea să-mi ating launtricul, să-i dau forma unui zâmbet și să-i șoptesc cu blândețe: ,,Nu-ți fie teamă! Suntem unul și împreună vom câștiga lupta împotriva necunoscutului!’’
Domnule Destin, de ce ești îmbrăcat în alb și negru? De ce mă privești atât de fioros în timp ce chipul îți exprimă blândețe? Te admir și te disprețuiesc în același timp. Îmi șoptești să am încredere dar sunt prevăzătoare. De ce-mi trezești atâtea sentimente contradictorii? Mă obligi să aleg între luciditate și nebunie. Nu vreau să fac compromisuri nici măcar pentru tine. Nu-mi cere să aleg între bine și rău pentru că am nevoie de amândouă. Încă nu ai aflat de existența culorii gri?
Ia-mă de mână! Lasă-mă să-mi odihnesc gândurile-n palma ta. Să-ți simt mângâierea și acceptarea. Frica dispare învăluită în curiozitate. Căldura mea a reușit să-ți străpungă gheața din priviri și să te transforme în muritor. Ești în puterea mea însă îți simt superioritatea. Înțelepciunea mă depășește și mi-e teamă să nu mă înec în prea multă profunzime. Descoperă-mi adevărul doar atunci când ești convins că-l merit. Oferă-mi puțin și lasă-mă să-mi câștig singură dreptul la calitate. Când mă voi ridica prea sus, umilește-mă dăruindu-mi un alt ideal pentru care să sufăr și să lupt. Nu vreau să-mi putrezească simțurile în prea multă fericire. Dă-mi zilnic porția de suferință care să mă purifice și alături de care, plângând, să mai urc o treaptă.
Ai rămas același, domnule Destin! Hoinarul încărcat cu surprize și obstacole. Îți cer acum să mă eliberezi de povoara unui viitor prestabilit. Lasă-mă să-mi desenez singură drumul pe care voi păși fără să-mi fie teamă că tu mă pândești după fiecare curbă împroșcându-mă cu piedici. Pe tine cine te conduce? De unde știi ce e mai bine pentru mine? Știu că această libertate are un preț, însă sunt dispusă să mi-l asum. Însetează-mă cu pricepere, seriozitate și cumpătare. Îmi voi crea propria insulă pe care nici un val nu o va acoperi. Ce-ți pasă ție de un suflet pe care-l vei lăsa la voia întâmplării când sunt atâtea care abia așteaptă să fie manevrate!