Dragă jurnalule,

am uitat să scriu, nu-ți face griji, am auzit că e o fază temporară. Totul e bine, toate cărțile sunt la locul lor, scrumieră mai mare tot nu mi-am luat, în parc n-am mai fost, doar am trecut pe lângă el, vine primăvara și mă întrebam dacă să mă duc pe la terase. Azi mi-a fost cald și mă gândeam că a înghețat inima-n mine și că parfumul meu e dulce iar eu n-am nici un gust. Lucea soarele ca un bec nou și mi-am umplut cizmele de noroiul lăsat de zăpada topită. Mă durea glezna că am mers prea repede, glezna aia pe care mi-am luxat-o acum opt ani și încă îmi mai da bătăi de cap. M-am gândit că așa-ți luxezi și sufletul și tot așa rămâne ca un tendon rupt. N-am mai avut chef să mă uit la oamenii care trec pe lângă mine, așa cum obișnuiam să fac, defapt am avut chef să dispar eu, să devin invizibilă când îmi pocnesc degetele. Am mers mai departe privind la asfaltul spart, nici măcar nu am mers din plăcerea de a respira aerul ăla primăvăratec ce mă încântă după fiecare iarnă, am mers doar pentru a fi singură și pentru a-mi chinui glezna. N-am privit nici o vitrină, nici o reclamă, doar semafoarele din automatism. Erau toate roșii, doar că de data asta cele pentru pietoni.
Am gâlgâit două beri înțepându-mă cu bolduri în degete și golind pachetul de țigări cumpărat de dimineață. Am fost la baie să-mi șterg cizmele de noroi, parcă îmi ștergeam obrazul de rușinea că am luat o notă proastă. Îmi dansau imaginile în fața ochilor fără să fiu beată măcar. Am scurs cu greu pe gât acele ultime guri blonde din pahar și-am strivit țigara-n scrumieră fără s-o termin.
Am vrut să dau foc la toate florăriile alea din stradă, pe lângă care trec în fiecare zi, și shaormeriei din colț la care se strâng toți câinii vagabonzi, târându-și stomacurile și gurile lihnite pe lângă pungile cumpărătorilor. Să pun o bombă sub fiecare tarabă ce parcă a facut simbioză cu tarabagiul, tarabagiul cu asfaltul. Să ajung între pereții albi și reci, să mă întind în patul ăla care nu-i al meu și când voi deschide ochii să văd soarele lucind după rânduri de geamuri și să-mi amintesc c-am visat. Să beau 3 în 1 doar din plăcerea jocului de-a trezitul, să mai aprind o țigară doar din farmecul glumelor.
Dragă jurnalule, cred că am uitat să respir. Mi s-a învinețit fața și îmi saltă deznădăjduită inima-n piept iar eu mint că nu am nevoie de aer, la fel cum mint cu nesimțire că nu mi-e foame, nu mi-e sete, că cerul e mai frumos după furtună și că-mi pare bine că s-a dus toamna. Ce mai fac? Bine.