Aștept vara. În fiecare vară trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Ai crede că e o iubire imposibilă.
Ce ne-ar putea despărți? Diferența de vârstă. Dar nu ținem cont de prejudecățile lumii. Ne iubim. Iubirea pe pământ e o fărâmă, pe care a scapat-o Dumnezeu din mână, pe când modela universul.

Iubirea noastră se prelungește uneori până spre toamnă. Mă întâlnesc cu iubitul meu aproape în fiecare zi. De cele mai multe ori pe stradă, alteori în parc, alteori pe malul apei. Dar, în special, duminica.

Seara ne despărțim. Și ce grea e clipa despărțirii. E însoțită mereu de regrete și de dorința de a ne reîntâlni cât mai curând. Și nu oricum. Ci doar noi doi, singuri, departe de lume.

Apoi mă întorc spre casă. Nu pot să nu mă gândesc la cum îmi încălzește trupul, și-mi fură săruturi sfinte. Facem amor. Trăim momente feerice.
Iubitul meu călătorește mult. Dar eu nu-l gelozesc. În sufletul meu flămând știu că mai sădește fericirea și-n alte părți. Mai știu că iubește cu același patos. Oriunde și oricând.

Dar mă liniștește ideea că am fost născută ca să fiu iubită. Și aș plăti orice preț ca să trăiesc în fiecare zi aceeași poveste de dragoste. Seara, odată întoarsă în odaia mea, mi-e imposibil să uit cum m-a dezmierdat, cum a lăsat să-i alunece mâinile ca niște raze pe trupul meu, cum cu mișcări viclene mă conspecta-n neștire, cum ne pierdeam amândoi în eternitate. Plecam să murim puțin. Vorba lui Eminescu. „Amorul un lung prilej de durere cu strângeri delicate de mâini și tremurat de gene“.

De cele mai multe ori ne iubim sub un copac bătrân și maiestuos, care-și întinde ramurile spre cer a implorare, înconjurat de fluturi colorați, prinși în dansul lor sălbatic.
Într-o zi, pe când mă credeam pierdută în brațele lui, parcă l-am auzit șoptindu-mi:
– Luceafărul meu! Mă uit la tine și atunci simt că strălucesc mai tare.
Am nevoie să-mi zâmbești.
Iubirea noastră uneori doare. Dar nu ucide. Mă simt ca o regină în preajma lui. Strălucesc.

În fiecare vară mă îndrăgostesc. Iar și iar. N-am obosit să-l ador. Să-l simt, să vibrez, să tânjesc după mângâierea lui. Să-i fiu veșnic amantă.
Iubitului meu....soarele...că de el era vorba.