Dimineața își plimba aburii peste pereți
tu mâna peste mâna mea
mereu degetele mele albe sunt mai lungi
cel mai lung e mijlociul.
Afară mirosea a frunze arse
tu a somn
eram paralizată sub mâna ta grea
în scrumieră erau strivite câteva țigări
și cuvintele de astă-seară
ce se legănau pe chiștoace.
Stăteam cu urechea lipită
de umbra caldă ce-o lăsam printre cearșafuri
respirația mea era un ticăit leneș de ceasornic
ce-a rămas în urmă.
Mi-am închis ochii
doar să depărtez minutele ce se scurgeau
pe ecranul telefonului
pe podelele tale
pe fețele noastre
a mea calmă, a ta leneșă.
Mi-am adunat resturile după jos
m-am ascuns în ele și-am zâmbit cum îți plăcea
tot un copil prost am rămas
mi-am aprins o țigară
așa din prostie.
Mă uitam tâmp pe geamuri
îmi căutam reflexia blondină
și de câte ori am zâmbit la frigu de-afară
aici era mereu cald și bine
acum mă sufocam
paralizată în fața mesei pe care-mi așezam cana.
Cu un picior îți atingeam piciorul
mi-am amintit de cercurile tangente într-un singur punct
punctul nostru era undeva pe jos
îl vedeam doar când mă întindeam să las cana pe masă.
Râdeam cu râsul omului
căruia nu-i vine să râdă
dar îmi stătea așa bine să râd
într-o bluză neagră.
Auzeam cum se ard secundele
în hârtia țigărilor și-n cuvitele tale
tot mai puține.
Am ieșit în stradă cu-n zâmbet
îmi trecuse paralizia
cerul era același ca-n oricare dimineață
și miroseam a de demult
"De azi m-am lăsat"