Odată cu venirea iernii, gândul meu zboară tot mai des spre anii copilăriei, spre satul meu natal, comuna Blandiana, județul Alba.
Atunci, în serile lungi de iarnă, la lumina unei buturugi ce ardea mocnit în sobă, ascultam cu drag povești spuse de părinții mei. Cel mai mult îmi plăcea "Povestea lui Ignat", spusă de mama.
În 20 decembrie se sărbătorește Sf. Ignat. Atunci, în ajun, mama fierbea boabe de porumb, seara ne strângeam cu toții în jurul focului, mâncam boabe fierbinți și așteptam cu sufletul la gură povestea spusă cu har de mama.
Povestea lui Ignat
Într-un sat așezet aproape de râul Mureș, trăia un om cu numele de Ignat. Era foarte sărac. Avea opt copii și al nouălea pe drum. Ignat lucra ca brudar al satului, trecea cu brodul (bacul) sau cu cinul (barca) mergătorii dintr-o parte în cealaltă a Mureșului.
De la această ocupație îi venea tot venitul cu care își întreținea numeroasa familie.
Și era Ignat foarte bun și credincios. Pentru nimic în lume nu ar fi făcut rău cuiva.
Pe vremea aceea încă mai umbla Dumnezeu și Sfântul Petru pe pământ, cercetându-i pe oameni. Dar în același timp umbla și Diavolul, ispitindu-i pe pământeni.
Într-o noapte, când Ignat era la brod, se auzi strigat de pe celălant mal:
- Ignate, hai de mă trece!
El iute sare în brod și trece dincolo, se uită în toate părțile, nimic, nici țipenie de om. dacă văzu că nu-i nimeni, Ignat s-a întors la locul lui. N-apucă să se așeze, că iar se auzi strigat:
- Ignate, hai de mă trece!
Trecu Ignat cu brodul dincolo. Nimeni. Se întoarse iarăși la locul lui și iarăși se auzi strigat:
- Ignate, hai de mă trece!
Din nou, Ignat trecu cu brodul de partea cealaltă a Mureșului. De data aceasta îl întâmpină un străin călare pe un cal negru ca mura.
- Bună noapte, Ignate!
- Bună să-ți fie inima, străine!
În acest timp străinul descălecă, își luă calul de căpăstru și urcă pe brod, care porni spre celălant țărm.
Ignat nu-și putea lua privirea de la cal.
- Frumos cal ai, străine!
- Frumos, da. Poate ai vrea să ai și tu unul la fel.
- O, străine, vise deșarte! În sărăcia mea , cum să am așa cal?
- Uite ce! Facem un târg: îmi dai ceea ce nu știi că ai acasă și eu îți dau calul.
Cum inima și mintea lui erau asupra calului, se gândea în van "Ce să am eu acasă și să nu știu"? Se tot gândi Ignat la tot ce avea, că doar nu prea avea atâtea, să nu le știe. Până la urmă zise:
- Facem târgul, străine.
- Bine, Ignate, uite calul cu hamuri cu tot, numai să nu uiți că peste puțin timp vin să-mi iau plata.
Acestea fiind zise, străinul se făcu nevăzut în noaptea neagră.
A doua zi, când veni Ignat acasă, avu o mare surpriză: în timpul nopții nevasta îi născuse un fecior de toată frumusețea. Sărmanul Ignat se îngălbeni ca ceara. "Vai de mine, acesta este lucrul de care eu nu știam, am promis copilul meu străinului, care n-a fost altul decât Diavolul!"
Nevasta îi văzu îngrijorarea.
- Ce-i cu tine, Ignate, nu ți-e bucuros sufletul?
- Ba da, dar mă apasă ceva aici în coșul pieptului.
Ignat ieși afară și începu să se roage la bunul Dumnezeu să-l ajute, să-i salveze copilul de cel rău.
Timpul trecea, Ignat aștepta ziua când va veni Diavolul după copil.
Într-o seară, la poarte lui Ignat bătură doi străini.
- Bună seara, gazdă bună!
- Bună venire, la casa unui om sărac. Poftiți în casă.
- Putem înopta în casa ta?
- Sigur că se poate. Numai că locul e cam mic.
După cină le făcu patul să se culce. Unul din oaspeți zise:
- Eu vreau să dorm pe lavița de la fereastră.
- Bine, fie cum voiești.
Cei doi străini erau, Dumnezeu și Sfântul Petru, care știau că Diavolul va veni după copil. Și-a dat Dumnezeu un somn adânc asupra celor din casă, să nu audă nimic din ce se va întâmpla.
Peste noapte veni Diavolul să-și ia copilul. Bate încetișor în geam.
- Ignate!
- Ce-i?
- Nu ești Ignat, că ești tu, Doamne.
Diavolul tăcu. După un timp strigă iar:
- Ignate!
- Ce-i?
- Nu ești Ignat, că ești tu, Doamne.
Când strigă a treia oară și primi același răspuns, Diavolul zise:
- Hai să ciumelcim!
- Hai!
Diavolul începu:
- Ciumelciu ce-i unu.
- La fântâna cu apă bună, mulți oameni se adună.
- Ciumelciu ce-i doi.
- Omul cu două mâini bine prinde.
- Ciumelciu ce-i trei.
- Săgeata cu trei colțuri bine merge.
- Ciumelciu ce-i patru.
- Carul cu patru roți bine merge.
- Ciumelciu ce-i cinci.
- Mâna cu cinci degete bine prinde.
- Ciumelciu ce-i șase.
- Carul cu șase boi bine merge.
- Ciumelciu ce-i șapte.
- Unde-s șapte fete întro casă șezătoarea-i deplină.
- Ciumelciu ce-i opt.
- Unde-s opt feciori într-o casă să nu bagi mâna pe fereastră că o scoți cioantă.
- Ciumelciu ce-i nouă.
- Cei nouă copii sunt ai mei , nu ai tăi.
- Ciumelciu ce-i zece.
- Crepi, drace!
În acel moment dracul a plesnit, din el au ieșit o mulțime de șoareci. Dumnezeu a aruncat o mănușă din care a ieșit o mâță, care a început să prindă șoareci. Dar mulți au scăpat, de-au ajuns până în zilele noastre.