Ne-am obosit de la atîta stat

Doamne-ți mulțumesc că s-a terminat campania! Încă trei de-astea pe an și toate activitățile sociale și economice ar fi blocate! (Rămîne drept parte pozitivă a totalitarismului aceea de a nu avea alegeri ,,democratice” mai des decît campionatele de fotbal). Acum putem discuta de-ale noastre!
O zi de iunie obișnuită: o mașină ia foc lîngă piața agro-alimentară; un biciclist cade mort de beat în mijlocul drumului și încurcă circulația pînă la venirea Salvării; un ,,poet” cu deficiențe mintale strigă versuri în gura mare pe Tăbăcari; un comerciant din Oltenia fură la cîntar în piață; la Chirurgie, la spital, are loc o operație de apendicită; pe lacul Cetății orăcăie două broaște rîioase în căutare de broscoi. Nu sunt semne că a venit vara, că în afară de broaște, toate se puteau întîmpla și iarna. Nu sunt semne că s-ar întîmpla în Făgăraș, numai că avem strada Tăbăcari. Nu sunt semne că ar fi importante, dar sunt ,,ale noastre”. În realitate, în spatele nimicurilor de mai sus se derulează oareșce activități. La Primărie avem primar și funcționează un Coniliu Local. Se mai schimbă șefii de instituții, dar cel puțin ăștia noi intră în pîine fiind entuziasmați de euforia începutului. Pe scurt, deși ar trebui să fie paralizat totul din cauza concediilor, este mai multă activitate decît în luna mai, cînd strategiile electorale au fost mai presusus de lege, de indivizi, de colectivitate, de orice! A existat campanie, doar campanie și nimic mai mult decît campanie! Acum există broaște, operații, discuții, alergii de vară, avem cireșe în piață, meciuri de fotbal la televizor, avem griji, probleme, Executiv la primărie, asfalt pe trotuare, există ștrand, bere înmulțită cu apă... Doamne cîte avem! Numai cerneală roșie n-avem! (cine nu știe bancul să-i fie de bine...).
Să terminăm cu gluma! S-a restabilit o ordine. Am revenit la o stare de echilibru. Suntem ca și înainte. Nu evoluăm și nu involăm. Pentru că tot ce este nou și necunoscut ne creează dacă nu panică, cel puțin neliniște. Și pentru că riscul panicii este mai mare decît eventualele foloase de pe urma necunoscutului, renunțăm la cel din urmă. Vom fi la fel și peste alte zece alegeri electorale dacă în răgazul dintre ele nu explorăm noutatea, nu facem ceva neobișnuit, nu sîntem autorii sau martorii unei invenții, nu întreprindem naibii ceva... Comunitatea asta a lîncezit întruna, de cînd o știu eu. Singurele evenimente majore sînt alegerile. Mai rău, nici ele nu sînt ale comunității, ci a cîtorva indivizi din sînul ei. Pe cînd ar trebui să fie cele mai neînsemnate, ele sînt apogeul acțiunilor noastre politice, culturale, economice, sociale. Vă dați seama cît de adormiți sîntem?!
Dacă astăzi am fi fost monarhie sau dictatură și nu am fi avut alegeri, poate am fi conștientizat lipsa noastră de orice fel de acțiune. Altfel, toată gălăgia asta ne dă impresia că nu ne mai vedem capul de atîtea activități!