Printre legendele vii ale revoltei anticomuniste, în Orașul și Combinatul meu se
număra și una Cleopatra. Era o sudoriță mare, un fel de iapă comunală vestită pentru sexomanie și care își devora harnică toți bărbătușii disponibili. Erai
un mare fraier dacă nu te tăvăleai cu muntele de dărnicie alintat Cleopatra. În fine, în acele zile cu foc continuu, în care se țineau lanț judecățile ad-hoc de
Apoi se spune că muncitorii, în frunte cu ea l-au dibuit pe directorul- secretar
de partid și l-au tocat la bani mărunți. „ Măi bulangiule...măi scîrnăvie...di ce n-ai dat banii la uameni mă?” întreba siderată Cleo, în timp ce îi servea cîte un cap în gură sau un șut bine plasat în testicole. Pe secretar l-a și luat într-un tîrziu, evident discret, salvarea. Muncitorii numai că nu au căpiat de satisfacție și de rîs. Mi-o și închipui pe Cleo cu salopeta sfîșiată și sînii fluturînd în vînt, pentru libertate...

Tovarășu’ maior Cutăreanu, șefu’ Miliției din orașul Cutărești a zbughit-o din fața furiei mulțimii dezlănțuite cu dacia lui din dotarea personală. Aia cu bec albastru era praf și pulbere. Oricum nici așa n-a ajuns departe. Din cauza vitezei a luat în
brațe primul pom și s-a răsturnat. Nu pricep. În toată Ridicoliada asta. Ce naiba de vină putea să aibă pomul ăla domnule? Și ce mă-sa i-a greșit?

Pentru că m-am îmbătat și am strigat pe stradă „Regele în țară, Ceaușescu – afară !”
mi-am dat foc la valiză pe trei luni de gherlă. Cică pentru parazitism și tulburarea liniștii publice. Le-am spus io la proces cine e cel mai mare parazit și agitator. Dacă m-ar fi luat în serios mă ascundeau nu pe trei luni ci pe treizeci de ani cel puțin.
Norocul meu că m-am apucat să le recit Irodul...un fel de teatru popular itinerat pe la sate de Crăciun:
„...dar tu cu-astfel de cuvinte ucizi pe-al iudeilor părinte
nu te temi cu oroare de-ascuțitul paloș care
se poate repede și-al tău cap să ți-l reteze?
singur eu în astă lume sunt Irod cu groaznic nume
pe care cînd îl aude și paserea-n nori se-ascunde
iar voi năluci pămîntene din unghiuri bazarnicene
îl băgați în rătăcire pe poporul din Iudeea ca să creadă-n Mesia?
voi așa vă defăimați de pedepse nu visați?
că eu pot să dau porunci ca să fiți supuși la munci...”
Pe urmă le-am scos limba și le-am făcut semnul ăla cu palmele fluturate în dreptul urechilor...Au zis că sunt deranjat la cap și că am Circumstanțe Atenuante...
Ce boală o mai fi și aia nu știu da’ bine că nu m-au băgat la glumeți...Nu că ar fi fost mai bine pe vremea aia. Asta chiar că e o tîmpenie. Da’ în tot răul era și un bine.
Mic și prăpădit și deranjat la cap. Ca mine așa...