Una dintre curiozitățile omului în a descoperi planeta pe care locuiește a fost și explorarea mediului marin. Încă din cele mai vechi timpuri navigația pe mările și oceanele lumii, a avut un rol important în descoperirea de noi specii de animale și plante din mediul acvatic, ceea ce i-a conferit omului noi resurse de hrană, prin descoperirea și de noi arealuri diversificate în flora și fauna existentă în acele ținuturi.
Încă de pe atunci omul era cuprins de prejudecăți, marinarii fiind printre primii temerari ce își luau cu ei în călătorii diverse talismane, ce aveau ca principal scop protejarea lor de către capcanele acelui mediu imprevizibil, ce nu de puține ori îi punea în pericol viața, un prim risc al curmării ei constituind-ul furia valurilor generate de furtunile de până la talia unui uragan, prin scufundarea sau, în cele mai fericite cazuri naufragierea navelor.
Pe lângă obiectele considerate norocoase, unii dintre ei își luau cu ei și animale de companie ca maimuțe, papagali, câini, pisici și altele.
Însă nu toate animalele amintite mai sus suportau schimbarea de mediu.
Dintre ele pisicile erau cele mai afectate. Odată ajunse în larg, acestea se manifestau foarte ciudat, încât prezentau tulburări de comportament, asemănătoare simptomelor de turbare, încât marinarii erau puși în pericol de a fi zgâriați și de multe ori mușcați de acestea, rănile produse fiind uneori extrem de adânci, cu un real potențial de infectare.
Cel mai adesea, în contemporaneitate sunt luate la bordul navelor câinii, care suportă cu foarte mare ușurință schimbările de mediu. Pe unele nave se întâlnesc și pisici dar toate poartă în jurul gâtului o zgardă de cupru. Motivul recurgerii la această soluție nu trebuie neapărat a fi demonstrat, ci doar dedus.
Probabil că din acele timpuri, măcar unul dintre marinari avea o pisică pe care o îndrăgea extrem de mult, încât, atunci când s-a îmbarcat a luat-o cu el în călătorie.
La scurt timp însă, ajungând în larg aceasta a început a se manifesta ca și cum ar fi fost turbată repezindu-se a-i mușca sau zgâria pe toți membrii echipajului din apropierea ei, inclusiv și pe stăpânul său. Acesta din urmă primea amenințări că în cazul în care nu ia măsuri să-și îmblânzească animalul ,vor recurge la uciderea lui. În disperare, proprietarul felinei, a legat-o cu ce a găsit la îndemână, dar manifestările pisicii nu s-au schimbat cu nimic, marinarii luând o măsură extremă amenințându-l pe proprietar că riscă să fie aruncat cu tot cu animal peste bord. Când tocmai s-au îndreptat spre a-și pune în aplicare gestul, proprietarul a luat din întâmplare o bucată de sârmă ce s-a nimerit a fi din cupru pe care a înfășurat-o în jurul gâtului pisicii și dintr-o dată aceasta s-a și liniștit, recăpătând manifestările unui animal domestic. Astfel, din generație în generație s-a transmis ca o moștenire aplicarea acestei practici.
În momentul în care am întrebat marinarii de ce aceste feline poartă la gât zgardă din cupru, majoritatea au explicat că acest lucru e necesar doar pentru simplu fapt că așa s-a obișnuit de când omul a început să navigheze pe mări și oceane, acest element aflat la gâtul acestora având principalul rol de a o face deosebită de restul animalelor cu rol de mascotă.
O explicație ar fi aceea că din apa sărată se degajă ioni cu diferite sarcini electrice care în contact cu scoarța cerebrală a pisicii, afectează diferiți centri nervoși, responsabili ai comportamentului, fie el și instinctiv.

Iulian Nistor –Vaslui
05.07.2008