de la un timp trăiesc cu o lumină în mine. ca un bec pe care nu pot să-l sting. tu dincolo într-o umbră de-a ta nu știu ce faci

de fapt toată iubirea mea e din neștiință.


lumina nu se stinge nici măcar atunci când adorm. mă ascund în oameni și retina mă arde pe dinăuntru. nu intru în panică pentru că nu știu ce mi s-ar putea întâmpla de la atâta lumină.


undeva trebuie să existe un filet. un mecanism simplu de produs întunericul.




în camera mea trăiesc doi zei. îi las să se înfrunte pe tavan. le jertfesc carnea unor cuvinte rupte dintr-un poem foarte vechi.


lucrurile se desăvârșesc spre dimineață
când soarele răsare și dragostea e altceva
când știu
infiniturile se topesc
și pescăruși dolofani ciugulesc totul. totul.