agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-10-14 | | "Ochii sunt oglinda lumii" * Cugeta proptit cu mâinile de marginea fântânii, când distinse un zgomot neobișnuit. "Of, sper să nu fie nimfele pădurii dorind să mă chinuie din nou", se gândi și își acoperi fața cu palmele. -Hei, ajută-mă să ies de-aici! auzi o voce pițigăiată de undeva de jos. Deschise ochii și privi în adânc. Un copil încerca să escaladeze ghizdurile. Îl recunoscu. Era Micul Prinț. Obișnuia să-i viziteze stelele din fântână. Întinse mâna și îl trase afară. -Mulțumesc, Narcis. -Cu plăcere.Ce-ți veni să urci până aici? -Credeam că ai nevoie de mine. Am citit în ochii tăi că te frământă lucruri importante. -Nimfele?! -Nu...concentrează-te, prietene. -Frumusețea mea? -Ceva important, nu ceva efemer!La ce cugetai înainte să vin ? -Ei, bine, tocmai îmi trecea prin minte o frază a maestrului : "Lumea își oglindește chipul în lacul din grădina ochilor noștri " ... -În sfârșit, ceva interesant. Fiindcă veni vorba de grădini, lasă-mă să-ți dezvălui un secret pe care l-am descoperit în peregrinările mele: " Suntem grădinari pentru ochii celor din jur: e datoria noastră să plantăm flori în privirile oamenilor." Asta nu ne împiedică să vizităm mai des grădina cu florile pe care le iubim. -Cum ajungi să iubești florile unei anumite grădini? -O dată le-ai plantat acolo. A trecut o vreme. Spinii și mărăcinii din celelalte grădini pe care le îngrijeai ți-au provocat o durere adâncă. Erai zgâriat, julit. Te-ai așezat ostenit în umbra unei grădini și florile ei au picurat balsam pe rănile tale.Îți amintești ? În aceea clipă ai știut ce e dragostea , ai început să le iubești. -Dar ...asta înseamnă că ele mă iubeau dinainte ! -Iată în ce constă secretul! Apropo, ți-am adus o floare. Să-mi păstrezi amintirea. Luă încet narcisa din mâna copilului. -Mulțumesc, Micule Prinț. Instinctiv lacrimi începură să-i curgă pe obraji. Abia acum realiza Narcis ce sacrificiu imens făcuse băiatul: singura lui floare pe care o iubise , o îngrijise, cea care îi vindecase rănile, i-o dăruia acum drept amintire. -Ce te vei face fără floare, Prințule? Nu poți trăi fără ea. Poftim, ia-o înapoi. -"Dacă dăruiești ceva, fă-o fără regrete." Am motivele mele. Când te vei hotărî să vii la mine, eu nu voi mai fi. Până atunci și floarea se va vesteji. Va rămâne sămânța pe care o vei planta în cimirtirul meu. De-aici, de sus, oamenii vor simți parfumul narciselor. Astfel, desprins de sine vei împărtăși cu ei ce n-ai împărtășit o viață întreagă : mireasma florilor sădite în ochii tăi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate