Conversațiile din toiul singurătăților mele se poartă la o masă rotundă, unde dispus alegoric mă aflu sedus de frumusețea perfect simetrică a două femei tăcute, care știu să mă privească, să mă asculte. Interesantă este acea conversație a privirilor, a gândurilor tainic ascunse în tenebrele minții mele, cu precădere toleranța pe care cele doua și-o dovedesc prin atitudinea statuară. Privirile lor sunt ațintite spre mine. Nu-și dispută nimic, pentru că niciuna dintre ele nu mă revendică.
Femeia din stânga mea întruchipează frumusețea cotidiană, dar fără a deține clișeul vulgarității exersate. Senzualitatea ei ma deprimă la fel demult ca și profilul perfect, iar singurul defect perceptibil este versatilitatea ei. Elevată și stilată îmi lasă impresia că are răbdare cu mine și se amuză pe seama incertitudinilor mele. Îmi poartă mirosul și îmi acceptă necondiționat irosirea. Romantismul și seducția sunt apanajele banale ale premeditatelor eșecuri. Detestă rațiunea, adoră suferința. Îmi oferă totul refuzându-mi orice contraofertă.
Femeia din dreapta îmi este la fel de apropiată. Frumusețea ei rece îmi transpare dinaintea dramelor asumate cu luciditatea care-i conturează chipul. Are timp pentru orice și ideea unei revelații îi repugnă total. Este imună la orice exaltare a afectului meu. Adepta rațiunilor lucide știe că nu-i pot evita prezența. Nu are nimic de oferit, iar rolul ei este să îmi accepte complexitatea. Este punctuală iar unicul ei defect este perfecțiunea pentru că nu greșește niciodată.
Amândouă sunt mereu prezente la această miniaturală masă a tăcerii și mă asistă la conversațiile cu mine. Mereu aceeași așezare. În stânga mea am viața, în dreapta mea ce-i dincolo de ea. Nu îmi fac nici o concesie, doar mă seduc!

Cluj Napoca
noiembrie, 2008