Am deschis fereastra și am văzut lumea așa cum e ea, pășind la marginea străzii pe trotoare tocite de timp și de vreme.
Grăbindu-se în haosul cotidian prin aglomerație, praf și foarte multă poluare. Un flux continuu în plină mișcare.
Fiecare adn-eu cu personalitatea sa într-o progresivă creștere spirituală. Un mixt de parfum și arome de tutun amestecându-se din când în când la fiecare pas și câteodată un miros înțepător de transpirație la nas. Câtă energie se produce dar câtă se consumă și cum aleargă timpul în goana lui nebună!
Prin norii de fum se-aprind lumini la capătul fiecărui tunel și raze de soare se lovesc de pământ și se-nalță reflectând lumină spre cer.
În arcușul moale de toată această agitație, se pierd idei, se comunică; se face conversație. Pe ton de portativ, melodios mai multe note pleacă dar se întoarce una poate puțin schimbată.
Așa e lumea asta, o masă în mișcare;
se naște, crește, umblă dar niciodată moare.
Am să închid fereastra, se-apropie furtuna
și fulgere răzlețe, îmi cam forțează mâna.
Dar lumea asta mare, se-nfruntă cu destinul
de plouă, ninge, îngheață nu se oprește trenul.