"moartea este tot ceea ce nu suntem noi", (Sorin Cerin)


vine din umbră și mușcă
din marginea urmelor

așa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieșise din drepturi
tata mă ținea strâns de mână
ca și când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de liniște
dimineața
mult prea dimineață
prin care oamenii trec
urcă și coboară
ca într-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria liniște
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aș fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniștea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
și ne priveam zâmbetul
arcuit între buze dăruit
doar seara la culcare

părea trist și nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă șerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
așează-ți capul pe pernă și
privește fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

și-am adormit

dimineața aerul călduț
îmi înfășura trupul
ascuns între palme
simțeam o stare
de sufocare și teamă
am deschis geamul și
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămașă
pe gard
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputința din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii și l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aș fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre și
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

"mă afund în nesfîrșirea morții
de dinainte de naștere, și vreau
să întreb Neînțelesul
de ce ne-am născut?

și dacă murim uitînd totul înseamnă
că nici viața aceasta nu există",( Sorin Cerin)