cata durere poate suporta un om? desigur durere sufleteasca.
am suferit recent o mare deziluzie.
dar cred ca in adancul sufletului banuiam ce avea sa vina.
si acum sunt pregatit sa sufar. am sa impart aceeasi camera cu fosta mea prietena, pe care o iubesc enorm in continuare...
pentru acea secunda de fericire, acel zambet de dimineata sunt pregatit sa sufar tot restul timpului. macar asa voi simti ca sunt in viata. acuma nu simt nimic si nici macar inima care imi bate incontinuu mai sa imi sparga pieptul parca nu e a mea.
am avut un vis azi-noapte, noaptea de Anul Nou pe care pot sa il interpretez doar astfel: Diana nu trebuie sa stie ca eu sufar, nu ma poate vedea cu lacrimi in ochi... altfel si-ar da seama si poate ar pleca. as vrea sa o tin langa mine toata viata... dar cred ca va pleca de langa mine la sfarsitul lui iunie.
pana atunci va fi impreuna cu celalalt.
a zis ca nu ma mai iubeste ca si inainte, nici nu stie daca ma mai iubeste.
durerea ma va face sa simt ca sunt viu, si cu toate ca nu se poate masura importanta ca si suferinta lui Prometeu pentru oameni, durerea pricinuita de dragoste e nobila din punctul meu de vedere.
toata lumea mea era ea, am cautat-o toata viata si ca niciodata am luptat pentru ceva, am luptat pentru dragostea ei si am avut-o.
dar se pare ca nu a fost destul ca sa ramana langa mine...
nu mai pot...nu mai pot sa imi urmez firul gandurilor si scriu complet aiurea toate frazele.
ce sa ma fac...? cuvintele de alinare sunt de prisos, oricat de adevarate ar fi si asta o stie toata lumea... alinarea ar fi revenirea la vremurile cand traiam fericiti si ne iubeam si aveam incredere unul in celalalt si ne impartaseam temerile si ne ajutam reciproc sa trecem peste momentele grele.
intr-adevar m-a ajutat sa trec peste toate momentele grele din viata mea si m-a facut cu adevarat puternic. acum imi este frica... poate fara ea nu voi mai fi asa puternic si voi pierde tot ceea ce am construit cu greu. pentru mine viata inseamna dragoste, sinceritate, altruism, curaj, dragoste din nou.
trebuie sa ai pe cineva cu care sa poti impartasi aceasta viziune si imi este frica sa nu fi pierdut singura persoana care ma intelege si care imi este asemenea...
vreme de 7 ani, pana am ajuns la Cluj, a trebuit sa disimulez ca sa ma pot integra pentru ca omul nu poate supravietui singur, fara prieteni, fara iubita, fara cineva cui sa i se destainuie.
am fost foarte constient de fortele proprii, am crezut in mine si in ceea ce vreau sa devin, dar acum nu mai cred.
si cu toate ca se apropie sesiunea nu mai cred in mine, nu mai am pentru cine sa fiu motivat sa trag din toate puterile. toate visele mi s-au sfaramat si nu mai vad nimic in viitor. o visam pe Diana ca sotie, trei copii, o casa frumoasa, nu mare, o slujba respectata. nu vreau bogatii, mariri, faima, vreau normalitate, fericire, o familie.
nu mai e nimic acolo in viitor.
mai sunt 2 zile si voi incepe sa traiesc prin durere... abia astept...

Te iubesc Diana