Suntem complet descoperiți în fața proprilor erori. Suferințele noastre ne asediază afectul prin complicitatea rațiunii, ne acaparează total anulând orice acțiune ulterioară decăderii. Prin natura noastră, suntem niște simpli colecționari.
Colecționăm amintiri, vise împlinite sau ratări, antipatii sau simpatii, iubiri sau pasiuni imaginate, dar cea mai draga colecție nouă, echivalentă cu suicidul afectului este colecția de iluzii. Suntem oricand capabili să defulăm prin minciună, indiferent de inutilitatea ei. Drama este mult mai accentuată atunci când minciunile sfidează pârghiile rațiunilor noastre, când ne prelungim agonia în detrimentul trărilor noastre, în favoarea unei iluzii că ne va fi mai bine. Minciuna este primul pas spre ateismul nedeclarat și nerecunoscut, dar are rolul de a ne salva temporar din ghearele suferinței. Inconștient, sufletul are parte de acumulări ce se dovedesc ulterior a fi marile dezamăgiri. Rațiunea, prin derapajele ei, socializează foarte ușor cu iluziile noastre, adâncind căderea. La final ne rămâne doar abisul, în care ne vom căuta cu disperare salvarea. Suntem performerii fiecărei ratări personale, deoarece fiecare ratare semnifică un altceva, un nou început. O nouă plecare spre o altă ratare.

Rottach Egern
decembrie, 2008