Ziua și-a pus manușile întunecate de multe ore...
Visele ies la suprafață ...
...iar eu vin să mă întâlnesc cu lenjeria...
Mă prind, cu mulți, pe-un rămășag, că nici nu stiți ce spun, scărmănând în ideile voastre nu veți găsi nici o definiție a mirosului de lenjerie apretată.
Hmm, .... îndrăgostiților ce faceți de pază la lună, luați-va libertatea și dați curs invitației mele...într-o lume, pe care voi nu o să o mai întâlniți, poate, niciodată.
Vechimea cearceafurilor brodate, albul albăstrit de curat, mirosul plin de prospețime ....te îmbătau cu licori elementare de viață, sângele începea să fie zeama vie în trupul care iși culca sufletul în scrobeală ....
De dor parcă chemarea se umplea de năzuință și împreunați în peisajul alb se contopeau în preludiu și postludiu îndrăgostiții. Foșnetul dezmierda tehnici amoroase, mângâierile tandre erau completate de atingerea cutelor cearceafurilor care, stimulau ritmul ....
Nu mai era nevoie de minciuni, de polițe de asigurare sau de strigăte sugrumate de prefăcătorii, totul era purtat cu atata eleganță și sinceritate și cu puritatea cu care erai infuzat din lenjeria ce îmbrăca altarul iubirii. În această imagine nu era loc de îndoială.
Îndoiala este astăzi stârnită (și) de splendorile și mizeriile cearceafurilor strânse pe genunchi ce arată ca o pădure despletită și bântuită de furtuni și noroaie. Astăzi te simți în lenjeriile vremii ca într-un ocean înghețat, ca într-un cerc închis ce limitează frământarea!...
Sunt într-o trenă nesfârșită de imagini și culori. Se pare că sunt și scumpe, dar în zadar,.... nu au urma mâinilor celei dragi pe ele, nu au impregnate sentimentele și dorințele frumoasei care le clătea în apa cu stele, le trecea prin apret și albăstreală....iar apoi finisatul...se făcea cu dorul de iubire.
Blazată, sau nu, invitația mea la substanțele secrete din apret și albăstreală rămâne veșnică.
Cu ferestrele sufletului zăbrelite, sau nu, eu păstrez condamnarea lăudabilă a nebuniei apretului. La gardul casei mele ...mai găsesc aduse de vânt, nasuri care simt mirosul lenjeriilor apretate.
Cu câtă mângâiere le împachetez și acum, cu cât drag le desfac și-mi desfăt cuibul cu ele, vibrez la gândul, că și prin pregătirea patului am gândit iubirea dinainte, deoarece nimic nu-i deajuns pentru iubire.
Dragele mele, dezbrăcați-va iubiții în albul apretat și iubirea lor nu va mai fi sabia rece ce cade pe inima voastră...Împrăștiați-va patima printre alb și scrobeală... cele mai sugestive în contrast cu toate celelalte.

Peste mode și timp veți avea amintiri cu miros de lenjerie apretată.