peste iarna lacrimogenă
sărăcia aducea îndoieli și ispite
mulate pe corpul neatins
al virginei de la colț
și uneori pagube
la regia de curent că doar
știți cum se fura curentul
cu discul magnetic
sau bucățica din filmul orwo
developat de fotograful
de duminica care-și făcea veacul
lângă statuia eroului necunoscut
din parcul central...

sigur că da...

scările roase de pași
aduceau spaima atunci când
cititorul de ceas striga molatec
curentuuuuuu...
inofensivi pe moment
oscilând între teamă
și senzația de rău
ne înghesuiam lângă pat
sub întunericul ferestrei
cu geamul fisurat și înfulecam
din pâinea cu untură de porc primită
de la mătușa din partea mamei care
locuia sub buza unui deal dntr-un sat

în aplecare pe umărul mamei
tata încerca o altă atingere

când zgomotul de pași dispărea
dincolo de geamul prins
cu ziare vechi
plesnea lumina și
curgea printre crengile
pomului de iarnă în care
atârnau câteva lumânări și
vreo douăsprezece nuci
învelite în staniol argintiu și roșu
și tata zâmbea ca atunci când
îmi pictam picioarele cu noroi
și-mi curenta urechile cu palma
lui mare și scorțoasă...

cuvintele mi le stăvileam cu lacrimi
se producea o milă de copil și mama
mă ademenea cu plăcintă
o plăcintă sfidător de subțire încât
trebuia să-mi modific trupul
respiram anotimpul din pom
și-mi bucuram gândul cu dorințe
sculptând un moș cu barbă lungă și albă
și mulți reni aducând în sanie
o păpușă pentru sora mea
o pălărie pentru tata un ștergar alb
cu franjuri pentru mama și o pușcă pentru mine
ca să nu las lumina să plece...

doar atât...