agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1665 .



Revelații (III)
personale [ ]
Expresiile abisului Colecţia: Texte Filozofice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [revelatie ]

2009-03-03  |     | 



Când simt că mă prăbușesc definitoriu, ajuns la marginea prăpastiei, nu-mi râmâne decât să mă arunc. Să mori departe de ochii lumii îți oferă o decență aparte, dincolo de lașitatea sinucigașului. M-aș arunca, dar hăul de sub mine este atât de imens încât mi-e teamă că până-mi ating deznodământul îmi voi rememora eșecurile. Învins de anxietate nu-mi mai rămâne decât compromisul vieții. O altă lașitate, o altă renunțare la decență. Cât de ciclică îmi este viața și searbădă în profunzimea ei.
*
Extazul este o stare interzisă muritorilor. Îl consider a fi apanajul Divinității. Mă gândesc cu tristețe cum tremură de extaz, când ocările-i adresate Îl conving și-l saturează de dependența de El.
*
A-ți controla propria-i nebunie nu este de domeniul psihiatriei, ci al Divinității. Moartea cerebrală te anulează complet. În locul Lui m-aș teme. Sunt capabili să arunce cu osemintele lor după mine.
*
Angoasele noastre sunt proporționale cu calitatea suferinței. Paradoxul constă în faptul că în demență, nu putem simți nici o suferință. Când nici Dumnezeu nu ne mai înțelege, ce ne rămâne de făcut!?
*
Când ajung să nefericesc o femeie, mă simt îndatorat cu viața. Și cum decăzută în suferința ei viața mea nu-i este de trebuință, mă simt condamnat la continuitate. Ce blestem pe mine, să persist în greșeală ...
*
Cum pot spera la iertare, când știu întru totul că această trăire este de natură divină? Râd de mine la gândul că am această patetică scuză, atunci când refuz cu încăpățânare să trec peste greșelile nevinovate ale semenilor. Părăsindu-i irevocabil, mă condamn la singurătate, acea voluptate a răzbunării pe creația Lui.
*
Dețin o lejeritate obscură în a-mi aprecia semenii. Orice suflet pe care-l petrec intră în mine pentru a-și primi sentința. Deși i-am condamnat pe toți la moarte, se-ntorc în mine mai vii decât dinaintea sentinței. Când viețile lor mă bântuie încep să înțeleg Universul. Atunci realizez că în raport cu El, nici nu exist. Viața capătă un alte sens și sufetu-mi devine crematoriul neputințelor mele.

Cluj Napoca
martie, 2009

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!