Știu și eu dacă pentru toți o fi fost renaștere după acel (fără adjectiv) decembrie 1989... Nu m-aș putea pronunța cu un concept, afirmație generalizată... O fi fost un soi de renaștere în unele cazuri, situații... fiecare om cu normele lui, cu țelurile lui, cu prejudecțile sale... Nici măcar, după atâta amar de vrme, n-aș putea spune ce mă împinge să supraviețuiesc printre prea multele ruine (clădiri, oameni) și infatuatele clădiri moderne picate, printre maghernițe, ca nuca în perete... Renaștere să însemne înstrăinarea asta dintre oameni care, până mai ieri semăna cât de cât a omenie?! Sau sapa fratelui înfiptă în țeasta celuilalt frate pentru o palmă de pâmânt cultivată cu ciulini?! Nu știu, o fi fost oleacă de renaștere după ce fratele însemnat cu sapa și-a revenit din coma profundă în care tocmai căzuse... Oare bunăstarea buticăresei, până mai ieri centuristă, azi doamnă cu moral ridicat justițiar să însemne un pisculeț al renașterii?! Nu mă duce capul, nu pot scrie despre renaștere, probabil că mi-a scăzut puternic puterea de-a percepe progresul din jurul meu... poate vederea mea spirituală are nevoie de ochelari... cu spiritul stau prost, abia de mai respir de atâtea gunoaie, de atăta poluare sclipicioasă, zgomotoasă...