sunt obosit, nu-ți închipui cât de obosit sunt
și tu știi bine ca limanul vorbelor e-nșelător, amăgitor
iar tu singurătate ca o otravă, mă-ndemni să-nfrunt pericolul cugetării profunde
vax, e bună seamă că te aștepți să mă ofer fibră cu fibră
căci știi bine că-i singura ofertă la care n-aș rezista
dar nu, azi mă dezbrac de cuvinte și dansez
scânteie pe scena teatrului de umbre

persistență, e pofta care roade carnea
iar eu, mănușă ce îmbracă gheara
ce se ascunde-n carnea mea?
capcana mediocrității
ori teatrul înfricoșătoarelor confruntări?
cine mă poate salva de mine însumi?
doar secera lunii în creștet tăind
spaime și gânduri
zidite-n spirală,
rotindu-le, amestecându-le până la dispariție
ei Himeră stingheră
nu-ți arunca spaimele-n somnul meu,
secându-mi visele rouă
alungă-te-n interiorul deșertului
și-apui lumină-n sufletul meu,
când urmele pașilor mei dispar
închipuire...