cât sunt de departe de mine
mi-am umplut existența cu vorbe goale
am plătit contribuția la asigurările de malpraxis
am mângâiat cu mâna tremurândă un câine
gesturi calme acoperite de pojghița obișnuinței

realitatea e la ovulație și am putea s-o fecundăm
cu bunele intenții de odinioară în care ne-am
împachetat corpurile și creierele astenizate de
atâta singurătate prost înțeleasă

ceasurile au vulve în loc de limbi și cară
orele ca niște foetuși nedezvoltați
când se vor naște inima lor va bate ritmul decadenței

nebunia nu e decât o cale de a revela neputința
de a face din gesturile simple o lume mai frumoasă
ca o privire aruncată peste un lan de porumb
în goana trenului spre o destinație liniștitoare