agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-26 | |
Îți scriu pe fugă, iar am uitat să încui ușa spre înserare,
a trecut mama noastră Ana prin gândul meu dinspre târziu, mi-a spus despre tine că ai inventat o culoare și că pietrele tale cele albe sunt deja dăltuite știu că în Italia e aproape toamnă, aici e noapte fără de tine, nu mai port cele două codițe, asta nu înseamnă că am înțeles în cele din urmă de ce pictai tu, pentru mine, tablori cu elefanți albi, poate pentru că așa te-au învățat la școală, în anii aceia când mă puneai să stau cuminte desenându-mi un punct cu acuarelă pe nas, încă mai cred în povești cu happy end, mai cred că oamenii mă iubesc pentru toate cuvintele pe care le scriu, e străin orașul acesta al meu de acum fără de munți, nedesenat de tine, Ana îmi spunea astăzi că e vremea să ne adunăm de pe drumuri ca de obicei am râs și am fugit îți scriu pe fugă (s-ar putea să fie ultimul meu gând pentru tine) ai o culoare care îți poartă numele asta e de bine am să îi spun iubitului meu de acum să îmi cumpere un șnur roșu am să îmi pun cheia casei la gât, voi fi bună, cuminte și răbdătoare, nu am să mai tac îndelung îți scriu pe fugă plec să trăiesc cu punctul tău pe nas cu ușa aproape închisă personal și fără de tine.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate