Inceputul anului curent m-a prins muncind pe branci , cu fata in flacarile cuptorul in care coceam aluate de pizza, dintre care mai diverse. Am inceput ezitant, ca un copil, care de-abia facuse primii sai pasi de-a busilea si acum se vede nevoit sa mearga neajutat, pe picioarele tale. I
In atmosfera calduroasa creata de doamna Dana, bucatareasa, ma simteau de cele mai multe ori ca-ntr-o adevarata familie. Chiar o ludasem mamei mele pentru gustul excelent pe care il capata mancarurile dumneai, desi mama se simtea indignata de acest lucru, totusi eu continuam a o ridic in slavi, ba chiar sa o critic pe mama, spunandu-i ca nu isi dedica timp mancarii pentru a iesi cu adevarat buna.
Atmosfera prietenoasa, gluma piperata pe alocuri cu nervi intinsi la maxim, stres cauzat de presiunile exercitate de sef samd. Munca, munca, cateodata in cantitati exorbitante, mai ales in weekenduri cand clientii devoratori de pizza umpleau sala pana la refuz. Salarul bunicel pentru un oras ce doreste sa fie la linia de plutire cat mai multa vreme.
Totul avea sa se termine intr-o marti, cand seful enervat la culme, imi tranti in fata platoul cu resturile de pizza, spunandu-mi ca aluatul acelei pizza nu este suficient de copt pentru a fi consumat. Motiv sau nu, am fost expediat din pizzerie la inceputul lunii februarie. Pus sa semnez ca nu mai am nici o pretentie de la firma. Game over.

PS: bine ca sunt baiat strangaret, cu ceva bani deoparte, aveam sa ma mai descurc ceva timp.

Pe data viitoare, cand va voi povesti alte intamplari din umila mea viata.